Avantajul unui calcul

Acuma că s-a terminat partida între Steaua şi CFR, stau şi mă uit la clasament, într-un exerciţiu de fantezie.

Dacă Poli învinge mâine, ajungem pe locul trei, la saşe puncte de locul şapte, în contextul în care primele şase locuri merg cu siguranţă în Europa (1, 2 - LC; 3, 4, 5 - CU, 6 - IT). Există un anumit grad de incertitudine în ceea ce priveşte Cupa României, unde au rămas în competiţie CFR Cluj, Unirea Urziceni, Gloria Buzău şi Dacia Mioveni. Astfel, avem două scenarii relativ probabile:

1) CFR termină pe primele doua locuri şi ajunge în finală

Dacă CFR va ajunge in finală în acest caz, a doua finalistă va avea accesul garantat în Cupa UEFA. Din punctul nostru de vedere, o finală CFR - Unirea Urziceni ar veni numai bine, căci dintre toate echipele rămase, doar acestea au şanse reale să se claseze în final pe locurile 1-5, astfel asigurand prezenta in UEFA a unei echipe "în plus" prin clasare in liga: dacă Unirea, să zicem, termină pe trei, patru sau cinci atunci nu se va califica prin clasare, ci prin Cupă, deci "se coboară" un loc în clasaemnt şi locul şase intră în UEFA.

Dacă însă CFR dispută finala cu una din celelalte echipe, atunci aceea va merge în UEFA, iar astfel doar locurile 3, 4, 5 i se vor alătura.

2) Finala se dispută între Unirea Urziceni (CFR, dacă termină de la locul trei în jos) şi Dacia Mioveni/Gloria Buzău

În această situaţie, dacă Unirea (CFR) câştigă Cupa, scenariul de mai sus se repetă, cu locul şase ajungând în UEFA. Dacă Dacia Mioveni sau Gloria Buzău o câştigă, atunci doar până la locul cinci se intră în UEFA via ligă.

Situaţia este încă destul de întortocheată, iar atunci când vom cunoaşte finalistele totul va fi mai clar. Altceva doream însă a evidenţia. Cu şase puncte peste locul şapte, Poli are şanse foarte reale de a prinde UEFA, iar în funcţie de circumstanţe poate avea locul aproape asigurat, dacă rezultatele obţinute până la finalul campionatului rămân măcar la nivelul celor din tur. Din punctul meu de vedere, cu o victorie mâine, numai noi ne mai putem pune piedici reale către mult aşteptata campanie europeană.

Mai mult însă, cu trei puncte mâine Poli va fi la trei puncte de Rapid şi egalitate de puncte cu Steaua, înainte de partida împotriva giuleştenilor. Nu am putut să nu remarc în această iarnă cum alb-violeţii nu au intrat niciodată în calculele pentru locul doi, şi asta nu doar din motive sportive. Tocmai acest fapt însă s-ar putea dovedi un avantaj, în ideea de "nu ştii de unde sare iepurele". Drept dovadă că aceste gânduri (foarte) optimiste îmi sunt împărtăşite de majoritatea fanilor este rezultatul sondajului actual. N-ar fi prima oară când "calul" ignorat o ia la goană pe culoarul interior şi se strecoară între "favoriţi".

Precum spuneam însă la început, aceste calcule ţin încă de domeniul unui mic fantastic, considerând că nu avem încă mare idee despre potenţialul echipei şi nici nu ştim cât de propice performanţei vor fi tensiuniile din jurul echipei. Uitându-mă însă la clasament, nu pot să nu mă gândesc la ele. Să vedem mâine dacă sunt îndreptăţite.

P.S. De Unirea si mai ales de Vaslui cred (aşa cum am făcut-o de cam când a început campionatul) că vor ceda teren odată cu trecerea timpului. Întrebarea este dacă nu o vom face şi noi.

0 Comments