Precum bănuiesc că a aflat deja toată suflarea polistă, Marian Iancu a acceptat oferta "localilor". Condiţiile stipulate în contractul care prevede o sponsorizare cu 2.5 milioane de Euro pe sezon, timp de trei ani, le puteţi găsi aici.
De bine, de rău ne-am încătuşat pentru o vreme de Iancu "vorbă-ntoarsă". Într-o declaraţie preluată de pe site-ul oficial, se începe cu "Ţin foarte mult la proiectul pe care l-am început la Timişoara şi ar fi imposibil să plecam de lângă această echipă [...]". Asta dupa ce numai alaltăieri Iancu vorbea despre o plecare de la club. De fapt sunt convins că nimeni nu necesită vreo amplă argumentare pentru a se convinge despre comedia ieftină a acestor ultime două luni. Aş vrea să pot crede că, până la urmă, este pentru binele echipei, dar îmi vine greu sa mai cred în ceva când vine vorba de actualii conducători alb-violeţi.
Este clar că timpul diluează nefericirea şi ar trebui să fim bucuroşi că o face; eu unul nu văd cum am putea trăi mereu la intensitatea prezentului. Dar tocmai din cauza acestei "binecuvântări" care este uitarea există riscul să ne cocoţăm iarăşi într-o stare necugetătoare şi să dăm crezare unor cuvinte care numai credibile nu mai sunt. Dacă nu a pierdut altceva prin această abordare, Marian Iancu şi-a pierdut cel puţin dreptul la încredere.
Pentru Poli suma de bani oferită de "locali" este numai bună, dacă va fi cheltuită cu cap. Că asta implică rămânerea unui personaj devenit nepopular prin propriile eforturi e altă treabă. Nu ştiu dacă există cineva în rândul aleşilor noştri care să fi putut să-şi asume o nouă pierdere a Politehnicii, gândindu-ne la scenariile posibile în cazul plecării BKPului. Dacă acest compromis este cea mai bună alegere, vom vedea - aşa cum va vedea şi Iancu dacă al său "compromis" (rămânerea la Timişoara) va fi de succes. Nefiind în poziţia de dicta termenii acestei înţelegeri, va trebui să trăim cu ea şi -vorbă vine - să speram la mai bine, dar să ne aşteptăm la ce e mai rău.
Poate există totuşi loc de minuni în acest deceniu.
0 Comments