Despre arbitri, adversari şi anti-joc

Vorbeam cu unii şi cu alţii spunând că ce m-a deranjat cel mai mult ieri a fost anti-jocul adversarilor şi arbitrajul care a susţinut un astfel de joc. De fapt, citind declaraţile ironico-intelectuale ale celor de la Mioveni, care vorbesc despre faptul că nu mai există echipe mici, îmi dau seama de absurdul în care se plasează, neînţelegând ce înseamnă o echipă mică şi prin ce se caracterizează.

În primul rând, arbitrii încurajează prin maniera lor de arbitraj anti-jocul. O spun pentru că dacă figura aia de ieri care ne-a arbitrat îi dădea un cartonaş galben lui Stanca din minutul cincisprezece, acesta nu mai freca menta la fiecare degajare. O spun pentru că la prima repriză se impuneau patru minute de prelungire şi nu s-a dat niciunul. O spun pentru că la a doua repriză se impuneau pe puţin şase minute şi s-au dat trei. De ce în Italia, de exemplu, se poate prelungi liniştit cu patru minute prima repriză şi cu până la opt minute a doua? Rareori văd sub patru minute la a doua repriza - şi asta fiindcă se descurajează anti-jocul şi tragerile de timp. În schimb la noi se face tocmai opusul, se fluiera orice contact şi orice cădere, ba uneori din încercarea de a părea că se lasă jocul liber arbitrul nici nu mai ştie ce să fluiere şi ce nu; şi se dau cartonaşe galbene pentru tragere de timp în ultimul sfert de oră, dar nu se compensează prin minute de prelungiri măcar timpul care "se pierde" atunci când arbitrul îşi notează aceste cartonaşe - deci din nou, se încuraează anti-jocul.

În al doilea rând, echipele mici. Eu nu am auzit să fi zis cineva, aşa cum pretinde Cârţu, că Mioveniul va fi o pradă uşoară. Uhrin a dat dovadă de respect, jucătorii au dat dovadă de respect, însă Cârţu, care probabil se simte încă lezat că a fost dat afară de Iancu, vine să ne vorbească despre aroganţă şi merit, când de fapt Mioveniul - deşi a ştiut să ţină bine mingea prin pase - nu ar fi câştigat niciodată dacă Poli nu le oferea cadou victoria şi mai mult, dacă nu ar fi avut norocul ca bara lui Ganea să nu intre în poartă. Vorbea apoi Daouda şi spunea că nu mai există echipe mici. Păi dacă ar fi să urmăm această logică a lui Daouda, cum că doar rezultatul defineşte ce este o echipă mică, atunci nu mai sunt echipe mici de foarte, foarte multă vreme. Probabil nici nu au existat vreodată.
Dar cum rămâne cu trasul de timp, din primul până în ultimul minut? Nu este aceasta o trăsătură definitorie a echipelor mici? Simulările şi eternele proprtiri de gazon, nu sunt acestea semnalmente că avem de-a face cu o echipă mică? Şi golurile marcate cu largul concurs al adversarului, doar vag rodul unei concepţii de joc, nu fac parte din conturul unei echipe mici?

Se inflamează spiritele în ultimul hal prin aceste atitudini şi nu este păcat? Mioveniul a arătat în anumite momente că ştie să ţină de minge, de ce trebuie să recurgă şi la tactici de genul celor pe care le-am menţionat deja? Fotbalul este un sport până la urmă şi obiectul sportului este fair-play-ul, aşa cum sublinia şi Uhrin săptămâna trecută. Noi pe când îl vom regăsi?