Încă un gând

În mod ironic ceea ce separă UTA de Poli este tocmai ceea ce le uneşte, anume proximitate geografică. Altfel, Poli - UTA ar fi un meci ca oricare altul. Rareori au fost cele două echipe la un nivel valoric apropiat, iar în ultimii ani diferenţa între cluburi a crescut şi mai mult. Nu ştiu dacă şi alţii au această impresie, dar mie îmi pare că meciul cu UTA devine, tot mai mult, un meci ca oricare altul, din care a rămas doar un vag iz de rivalitate reală. Mai o bătaie pe stradă, mai nişte pietre aruncate în autocar, mai un stadion plin şi cam atât, toate din inerţia unui trecut ce stă să apună - cu relele şi mai ales bunele lui.

Cineva trebuie să pună gaz pe foc, cineva trebuie să creeze o motivaţie superioară, şi fiecare o face aşa cum ştie. Aliuţă şi Alexa, evident, cunosc cum funcţionează sistemul in Bucureşti şi îl aplică aici. Fiecare jucător face paralele cu experienţele proprii pe care le-a avut în materie de derby-uri, pentru că realitatea geografică şi cultura unui derby nu pot fi preluate cu uşurinţă. Nu degaba abuzează presa de sintagma "este primul lor derby Poli - UTA", aplicată unora şi altora.

Pentru mulţi este un prim meci Poli - UTA şi mă tem că nu doar jucat. Să fiu iertat dacă nu pot crede că poţi susţine cu adevărat un derby local fără a avea jucători locali sau jucători îmbibaţi cu esenţa locului. Pot să mi se prezinte nenumărate exemple din fotbalul internaţional, publicul crede şi creează în mare măsură rivalităţile, iar jucătorilor le este cel mai la-ndemână să preia aprenţa unei esenţe pe care mulţi nu o împărtăşesc. Dacă a existat vreodată un caracter aparte care diferenţiază Poli - UTA de meciuri precum Steaua - Dinamo, atunci acest caracter nu poate fi susţinut prin importuri, nu în unicitatea lui.

Momentan Poli - UTA a preluat limbajul unui derby, aşa cum este el în România. Sper că va reuşi să preia şi caracterul său în teren, aşa ar trebui să fie în vestul ţării.