Gheorghe Chivorchian a făcut următoarea declaraţie pentru Onlinesport:
"Sa fim seriosi, i-am batut pentru ca am fost mai buni. Totusi, trebuie sa recunosc ca si Rapid a avut ocazii, insa Popa a scos doua mingi pe care scria gol, interventii de mare portar. Uhrin a pregatit excelent meciul, stiam ca putem castiga, dar nu-mi place cand aud ca Poli a castigat cu ajutorul arbitrilor. Este fals, pentru ca la golul nostru multi specialisti au evitat sa se pronunte, oricum a fost o faza foarte complicata, dar hai sa zicem ca poate a fost aut."
Acuma nu vreau neapărat să creez disensiuni, dar este părerea mea că atunci când ai o situaţie precum aceasta nu te duci să te baţi cu cărămida-n piept. Da, Poli a jucat foarte bine, s-a apărat excelent, dar nu a pus în pericol poarta rapidistă, nici măcar atunci când scorul a fost egal. Poate ar fi făcut-o, la cum decurgea meciul cred că era posibil şi chiar probabil, dar nu este cazul disimulăm realitate. De la atitudinea lui Gigi Becali, care proclamă că ajutorul din partea arbitrilor pe care îl primeşte Steaua este de fapt o formă de intervenţie divină în numele dreptăţii universale, la "hai să zicem că poate a fost aut" este doar o diferenţă de formă în ipocrizie. Adică atâta timp cât nu am probleme cu ochii, mingea centrată de Bădoi depăşise complet linia de fund, şi dacă eu o văd, şi o vede orişicine la televizor, păi atunci singurii care nu o văd sunt cei care aleg să nu o vadă.
Nu este prima oara când îl aud pe domnul Chivorchian interpretând reguli şi opinii pentru a reflecta interesele sale, care - se întâmplă astăzi - coincid oarecum cu interesele clubului. Dar o astfel de declaraţie este ca şi cum ai spune "nu i-am tras un cot în gură când nu se uita arbitrul" şi să te fi văzut o lume întreagă la televizor făcând-o. Repet, Poli a jucat excelent şi îmi pare rău că am câştigat printr-un gol care nu trebuia validat, pentru că aşa cum îi dispreţuiesc pe sdr-işti când sunt favorizaţi şi ignoră acest lucru, aşa m-aş dispreţui şi pe mine dacă aş ignora un adevăr care îmi pare indubatbil.
Exact aşa moralizator idealistic cum sună.
P.S. Măcar Marian Iancu a văzut ofsaidul.
0 Comments