SC Fotbal Club Timișoara SA

Astazi, presedintele Consiliului de Administratie al clubului nostru, dl. Marian Iancu, a transmis urmatorul comunicat: "Pana la finalizarea anchetelor penale si a hotararilor instantelor civile, la actiunile declansate de noi impotriva lui Claudio Zambon si a tuturor persoanelor fizice sau juridice responsabile de tot ce s-a intamplat cu palmaresul clubului de fotbal Politehnica Timisoara, am hotarat, pentru a elimina orice confuzie si orice emotie cu privire la participarea noastra in Cupa UEFA, cat si alte masuri care ar putea fi luate abuziv de catre persoane interesate, sa ne schimbam denumirea in SC Fotbal Club Timisoara SA, iar culorile sa fie mov-alb-negru. In acest moment, se afla pe rol un dosar penal, cat si doua civile, in urma carora vor rezulta hotarari definitive, care odata puse in aplicare ne vor readuce in situatia de a reveni la denumirea Politehnica 1921 Stiinta Timisoara si la culorile violet-alb-negru. Am fost nevoiti sa luam hotararea asta impotriva vointei noastre, dar in urma unei analize logice care ne-a obligat sa luam distanta de incercarea unora sau altora de a ne lua placerea jocului intr-o competitie europeana precum Cupa UEFA. Am facut-o doar cu gandul la voi, cei care iubiti aceasta echipa si va promitem sa nu incetam pana cand nu ii vom face sa plateasca pe toti cei care sunt vinovati".

www.politimisoara.com


Din toate punctele de vedere, aceasta era singura decizie normală. Eram îngrijorat atunci când Marian Iancu declara că suntem "ok", că decizia nu ne afectează pe noi, când în mod evident ne afecta - chiar dacă Poli 1921 nu fusese parte implicată la procesul de la TAS. Singura cale de întoarcere, în urma deciziei definitive TAS, era să fie luat peștele din nou de coadă și scuturat, un drum lung și anevoios, care necesita o soluție temporară în ceea ce privește decizia luată împotriva noastră.

Este esențial acuma să ne regrupăm și să contra-atacăm bine, căci citind actul decizional din aprilie, nu am putut să nu capăt senzația că ne-am mișcat cam încet și nu ne-am implicat cât ar fi trebuit.

0 Comments