Într-o zi de toamnă

Sincer să fiu, nu prea cred în avancronici. La fel cum, citind presa de pe la noi, am încetat a crede și în cronici. Dar uneori momentul merită evidențiat printr-o astfel de scriere, fie ea și una scurtă.

Despre adversarii noștri de astăzi știm totul și nimic, așa cum este adesea cazul în meciurile europene. Multă lume credea că știe cine este AS Roma, dar văzându-i a fost clar că nu aveam cum să-i recunoaștem, dacă nu purtau echipamentul echipei romane. Astfel, Partizan este o nebuloasă și mai mare. Nu se pune problema valorii, așa cum o spun și antrenorii echipelor angrenate în cupele europene, căci mai toate aceste echipe posedă așa ceva și, oricum, nu valoarea este definitorie într-o dublă manșă "pe viață și pe moarte". Ziua de mâine ne poate rezerva multă bucurie, dar la fel de bine există posibilitatea ca și ceva amărăciune să se strecoare printre clipele nopții. Oricum ar fi, atâta timp cât echipa joacă cu devotamentul și determinarea din ultimele partide, vom avea motive de mândrie.

Ne-a luat mai mult decât ne-am fi dorit să ajungem aici, dar iată-ne la porțile Europei, într-un moment foarte important pentru viitorul Politehnicii. Nu știu ce cred alții, dar eu o simt ca pe o onoare că pot să merg pe Dan Păltinișanu și să-i urmăresc pe alb-violeți (fie ei și alb-albaștri sau galben negri în această seară) într-un duel de o asemenea însemnătate sportivă. Și pentru acest privilegiu trebuie să îi mulțumesc, pe lângă artizanului Dusan Uhrin Jr. și a elevilor săi, și lui Marian Iancu care, cu toate neajunsurile sale, a reușit să ni-l ofere.

Haide Poli!