Despre Fabian Teușan

Pentru că a fost nominalizat drept viitorul fundaș stânga al echipei, bănuiesc că e loc de niște comentarii și date statistice.

Născut pe data de 31 octombrie 1988, Teușan a fost cumpărat de la FC Inter Star Sibiu de către cei de la Jiul și a debutat în Liga 1 în sezonul 2006-2007, când echipa din Petroșani a retrogradat folosind însă mulți jucători tineri, printre care și mai titratul Bicfalvi. De fapt, și fundașul petroșănean a fost curtat de Steaua, dar alb-violeții au fost mai "incisivi".

Când a ajuns la Poli, Teușan, de altfel un jucător înalt și puternic, s-a accidentat grav și a pierdut turul campionatului, revenind doar în 2008, când și-a trecut în cont 13 partide la FCM Reșița (2) și Poli II (11), reușind să marcheze un gol. În acest sezon nu a fost titular incontestabil la Buftea, dar în ultimele etape a devenit o prezență constantă în primul unsprezece, cu 10 prezențe în acest sezon.

Singura problemă este că Teușan, deși inițial adus ca fundaș stânga, nu a evoluat prea mult pe această poziție în ultima vreme. La Buftea, de fapt, nu l-am văzut decât într-un meci să joace pe acel post, în urma unor schimbări efectuate în timpul partidei în cauză. În principiu, Chițu și Siminc au fost folosiți ca fundași stânga (cu precădere primul), iar Teușan a evoluat fie la închidere, fie în centrul apărării. În consecință sunt puțin sceptic în ceea ce privește considerarea lui Teușan drept un înlocuitor pentru Milhazes - dar asta nu înseamnă că este sortit eșecului.

0 Comments