Rivali și papagali

Mă gândeam zilele astea că am putut să trăiesc pentru prima oara în viața mea cum se dezvoltă o antipatie apăsată, care poate oricând să devină una de "tradiție" în fotbalul românesc.

Când CFR-ul își disputa anul trecut titlu, mai toată suflarea alb-violetă îi susținea. Motivele erau multiple, de la admirația pentru felul în care a fost condus clubul către succes, la simplul fapt că reprezenta o piatră de rezistență împotriva dominației Bucureștiului. Am fost bucuroși că i-am putut ajuta prin acel egal în Ghencea, sau cel puțin eu am fost, în primul rând pentru că Steaua abordase cum abordase acel retur.

Apoi anul acesta totul a început să se dezintegreze. Mai întâi, CFR s-a aflat printre echipele care nu au dorit în mod oficial ca noi să ne recuperăm punctele când s-a discutat despre această chestiune, anul trecut. Conducerea admirată a luat-o razna, episodul Uhrin fiind doar unul din multele episoade care au determinat ca CFR să nu lupte pentru titlu în acest an, deși au o echipă foarte puternică. La toate meciurile de cupă disputate la Cluj, precum și la meciul de campionat, atitudinea unor suporteri din tribune a fost mai rea decât la meciurile din București. Țin însă să evidențiez că nu poate fi vorba decât despre unii, căci trebuie să ne aducem aminte de meciul cu Lituania. Iar acuma, declarațiile de amor dintre conducătorii și jucătorii ceferiști față de cauza dinamoviștilor este mai mult decât dezamăgitoare. Problema nu mi se pare faptul în sine, ci lipsa totală de respect și recunoaștere, în contextul în care egalul nostru în Ghencea a contat cel puțin la fel de mult ca victoria dinamoviștilor (la egalitate de puncte, Steaua câștiga campionatul).

Mi se pare păcat că s-a ajuns aici și că niște oameni atât de neimportanți în esența timpului riscă să pună bazele unei asemenea antipatii puternice, care mai mult ca sigur are potențialul de a-i depăși în longevitate, dată fiind natura antipatiilor și hrana puțină de care au nevoie ca să supraviețuiască. Până când diverșii protagoniști cu gurile lor mari (avem și noi din ăștia) nu se vor opri din a împrăștia aceste sentimente, până la urmă, distructive, nu văd cum fotbalul românesc va putea fi despre fotbal, și nu despre România.

P.S. Ca să nu vorbesc de rolul presei în această poveste...