Am așteptat mulți ani pentru victorii la scor și iată că cel care le aduce este un antrenor considerat prea defensiv pentru Poli și pentru "binele fotbalului". Este, totodată, unul din primele meciuri în care pot spune fără dubii că practic fiecare jucător a dat un randament foarte bun, cu Bourceanu, Bonfim și Bucur (dacă era Stancu ieșea un BSB) în formă maximă.
În ciuda aparențelor, și prima repriză a fost una bună pentru Poli. După câte o ocazie rapidă la cele două porți (Karamyan și Bud), alb-violeții au rămas sus și au pus constant presiune pe gazde. Ocaziile nu s-au înghesuit să apară, dar s-a văzut clar că flancurile sunt zone prielnice pentru construirea fazelor de atac. Astfel, în minutul 27, Karamyan i-a pasat lui Parks, lăsat singur în stânga, acesta a centrat, mingea a ajuns la Bourceanu care a șutat splendid la colțul lung, din întoarcere, iar plonjonul lui Vâtca a fost în van! Au urmat însă zece minute care au fost gestionate slab de Poli, permițând celor din Mediaș să urce și să stea sus în jumătatea noastră. Egalarea a venit în urma unui șut spectaculos în minutul 38, când Todea a șutat din prima de la marginea careului, fără șanse pentru Supici. Alb-violeții au revenit în atac și atitudinea a fost răsplătită imediat, printr-o fază foarte asemănătoare cu cea de la primul gol: Karamyan a centrat de pe stânga, Parks a prelungit cu capul pe spate, Bourceanu a fost iar la primire, a finalizat la fel ca prima oară, iar Lazăr, în disperare de cauză, a blocat mingea din drumul ei înspre poartă cu mâna. Implicit a urmat eliminarea fundașului gazdelor și un penalty pentru noi, pe care l-a executat impecabil Bucur! Din păcate, avantajul n-a ținut nici măcar un minut, căci centralul a acordat foarte lejer o lovitură de pedeapsă pentru medieșeni la faza imediat următoare ("fault" Bonfim) și Eric a egalat.
Absența unui jucător a cântărit însă foarte mult în vederea mitanului secund. Poli a intrat decisă și a dominat complet debutul de repriză, chiar dacă a fost nevoie de o intervenție a lui Supici ca scorul să rămână egal. În minutul 56, pressing-ul nostru este răsplătit, Alexa înscriind cu capul dintr-o lovitură liberă a lui Karamyan, iar din acest moment totul a fost simplu. Ca să recurg la un clișeu atât de adorat, Poli a evoluat ca o "echipă mare" și a ținut posesia, fără să se grăbească în vreun fel. După câteva zeci de pase consecutive (sau aproape consecutive), Bonfim a făcut un rapid schimb de pase cu Goga, l-a lansat pe Bucur și acesta a înscris al doilea său gol al serii în minutul 65! Aș remarca faptul că această fază mi-a adus puțin aminte de golul marcat de Cambiasso în victoria Argentinei cu Serbia de la Cupa Mondială. Spectacolul a continuat și în minutul 71, un un-doi între Magera și Goga la găsit pe cel din urmă într-o poziție ideală, de unde nu a ratat! După alte câteva semi-ocazii (Goga, Magera), o nouă fază pe axa Bonfim - Bucur a stabilit rezultatul final, mingea trimisă de atacantul alb-violet lovind bara înainte de a sfârși în poartă! Până la final nu s-a mai consemnat nimic interesant, exceptând poate o mică ocazie a gazdelor, iar ultimul fluier al lui Istvan Kovacs a consemnat doar a doua victorie cu acest scor în deplasare pentru Poli, prima datând din sezonul 1957/1958, de la un 6-2 cu Dinamo. Ah, cât de dulce, cât de dulce...
Trebuie elogiate mai multe persoane după această partidă, precum am lăsat să se înțeleagă încă din introducere. În primul rând, îl menționez pe Sabău, care a reușit să monteze jucătorii pentru repriza a doua și care a avut curajul să trimită trei atacanți pe teren încă din primul minut.
Apoi, Bourceanu a fost în mod cert eroul primelor patruzeci și cinci de minute, etlând un fotbal frumos și eficient. Bonfim a reconfirmat forma excelentă în care se află prin numeroase urcări în atac, grație și a spațiilor lăsate de medieșeni pe flancuri, și și-a trecut în cont două pase de gol. Bucur a fost mai puțin prezent în prima repriză, dar a profitat de fiecare șansă pe care a primit-o în a doua jumătate a partidei, redevenind astfel golgheterul echipei!
Alexa a fost marcatorul golului cheie și a muncit bine tot meciul, chiar fără a lua cartonaș galben. Artiom Karamyan, deși nu a fost prea convingători la mai multe faze fixe, tot a reușit să ocupe un rol important la trei dintre fazele de gol ale Politehnicii, iar Magera a muncit mult la mijloc, trecându-și și el în cont o pasă de gol. Parks a fost decisiv în prima repriză, când a contribuit la fazele lui Bourceanu și a ținut, în general, bine de minge, iar dintre cei intrați pe parcursul partidei, Goga a fost în mod cert o forță pozitivă, dinamizând atacantul nostru.
Apărarea s-a descurcat bine, deși s-a simțit că flancul lui Maxim ar fi mai vulnerabil, dar eu nu le-aș imputa foarte mult cele două goluri primite. Finalmente, mi-am făcut o impresie bună despre Supici, care a fost sigur pe el și a avut două intervenții foarte importante.
Am obosit deja lăudând pe toată lumea, deci mă opresc aici. Bravo Poli!
Poli: Supici (6) - Bonfim (7), Luchin (6), Nibombe (6), Maxim (5,5) - Bourceanu (7,5), Alexa (6,5), Art. Karamyan (6,5) - Bucur (7), Magera (6), Parks (6,5)
Schimbări:
Goga (6,5) pentru Maxim (min 53)
Arm. Karamyan pentru Parks (min 73)
Curtean pentru Bourceanu (min 79)
1 Comments
DE 1 DECEMBRIE TIMISORENI ARATI-LE COMUNISTILOR BATISTA ALBA ARUNCATILE IN FATA SERVETELE ALBE SA SE STERGA LA GURA DE CATE ORI VOR VORBI GURA COMUNISTILOR PUTE
ReplyDeleteTRANSMITETI ACEST MESAJ TUTUROR TIMISORENILOR