Trădare, trădare....

După ce am auzit anunțarea demisiei lui Sabău, m-am simțit trădat. Eu l-am susținut de când a venit, indiferent de jocul echipei, de rezultate și de methenele lui, pentru că și eu cred într-un proiect de lungă durată la Poli. Am acceptat că primul an va trebui să fie unul de acomodare în care trebuie încercați mai mulți jucători, găsit și impus un stil de joc concret, cizelată o echipă și găsirea posturilor deficitare în perspectiva aducerii unor jucători decisivi pentru atacarea titlului sezonul viitor. În aceste condiții, performanța avea să fie doar ceva adiacent. Momentul decisiv ar fi trebuit să fie sezonul viitor, iar pentru sezonul acesta, din punct de vedere al obiectivelor, sunt mulțumit.

Acum însă, trebuie să o luăm de la capăt, și vom mai pierde încă un an de construcție.... Iancu iară ne va promite antrenori "nemți", olandezi, Uhrin etc. și ne va aduce cine știe pe cine. Și după ce am investit încredere un an întreg lui Sabău, va trebui să o fac din nou cu un alt antrenor. Iarăși patimă, iarăși așteptări, iarăși incertitudini. Iar asta mă supără, și de aceea mă simt trădat.

După toate promisiunile cu proiectul pe termen lung, Sabău vine acum și aruncă totul la gunoi, un sezon întreg de muncă. Nu e drept față de noi (față de mine cel puțin, că nu știu câți mai îmi împărtășesc gândurile) și cu atât mai mult față de echipă, față de club, față de patron.

Caracteristic pentru Politehnica ar trebui să fie spiritul de luptă, rămas moștenire de la viteaza Ripensie. Sabău însă dă dovadă de lașitate și de slăbiciune. Dacă nu duci ceva până la capăt, indiferent de ce obstacole ai în față, atunci mai bine nu te apuci deloc. Răul a fost făcut și nu știu cât va putea remedia o revenire asupra deciziei.

Va urma....