N-a mai fost Al Sadd, nici Olăroiu, dar tot o echipă acceptabilă, care a terminat pe locul 7 în campionatul vecin: Ferencvaros.
E clar deja care vor fi titularii pe care va miza Petrovici, singura diferență față de partida precedentă fiind Axente în locul lui Mansour, fiind clar că în această zonă ze poate miza pe oricare dintre atacanți.
Poli a dominat partida, dar golurile au apărut doar în repriza a doua, semn că probabil vom vedea o Poli cu finaluri în forță. Din nou un gol în urma unui corner executat de Vrsic, Magera deschizând scorul în minutul 66. E interesant de văzut care va fi atitudinea lui Petrovici față de ceh. Și în mandatul lui Sabău a fost deseori rezervă, deși a fost unul dintre cei mai buni oameni ai Politehnicii. În ultimele amicale a intrat pe parcurs, dar a și marcat. Va fi lăsat pe bancă în unele meciuri? Să vedem.
Axente a fost cel mai activ, având mai multe ratări, pentru ca într-un final să înscrie în minutul 69. Din nou o centrare, de data aceasta a lui Goga, care arată că poate fi și servant. Nou venitul Penga Ilenga a jucat și el cam 10 minute. Să fie ultimele?
Așadar, Poli încheie aproape perfect acest stagiu de pregătire, cu un singur egal care să strice seria de victorii. Au fost primite numai 3 goluri, iar Pantilimon pare mai sigur pe el. Ce-i drept, unii adversari au fost mai mult decât modești, dar să nu uităm că meciurile cu echipele mai mici contează foarte mult în campionat. S-a conturat o echipă de bază, atacanții au fost rulați și au înscris cu toții, echipa și-a recăpătat moralul.
Consider că stagiul a fost unul de succes. Rămâne doar de văzut dacă valoarea jucătorilor e adecvată pentru abordarea noului sezon. Și să nu uităm că echipa e mai mult decât suma valorilor.
Poli (prima repriză): Pantilimon, Bonfim, Popovic, Cisovsky, Sandu, Alexa, Curtean, Vrsic, Tameș, Axente si Goga.
PS: Și echipa staff-ului și-a apărat blazonul cu succes, câștigând, la limită, returul cu Unirea Urziceni, 4-3. Înțelegem că de lăudat este antrenorul cu portarii, Mariu Bratu. Bravo!
Schimbări:
Magera pentru Tameș ('45)
Mera pentru Popovic ('45)
Bourceanu pentru Curtean ('45)
Contra pentru Vrsic ('70)
Mansour pentru Axente ('75)
Dukic pentru Bonfim ('78)
Luchin pentru Cisovsky ('78)
Penga pentru Goga ('79)
Scutaru pentru Sandu ('80)
Poparadu pentru Alexa ('83)
3 Comments
Hmm, si o parere despre valoarea lotului pentru abordarea Uefa? :D
ReplyDeletece face iancu asta? iarasi vinde jucatori? iarasi face scandal? oare va fi liniste vreodata la clubul asta?
ReplyDeleteȘtefan a fost plecat perioada asta și am considerat potrivit să scriu câteva impresii despre acest stagiu de pregătire aici, dar fără să fie o analiză detaliată. Săptămâna asta voi fi eu plecat și voi pierde startul de campionat, așa că am să-l las pe Ștefan să se ocupe de asta dacă va dori.
ReplyDelete