MyPa - Poli 1:2 (0:1)

Precum anticipam, a fost o partidă dificilă, chiar dacă Poli a controlat ostilităţile în marea lor parte - dacă este să ne încredem în comentariul radio.

Evidentul, totul a început ciudat, cu trecerea lui Bonfim pe tuşă şi dincolo de ea, din moment ce a fost dat cu un picior în curtea Stelei. Astfel, Luchin (la rândul lui învăluit într-un mic scandal cu impresarul Opria) a fost introdus titular, în timp ce Scutaru a fost amplasat pe stânga - în centru, Mera şi Cisovsky. Prima noastră ocazie a venit prin Goga, care a nimerit bara, iar gazdele au replicat printr-o bară de-a lor, câteva minute mai târziu. Alb-violeţii au deschis scorul prin Tameş, în minutul 35, la o fază fixă, şi cam atât a fost pentru prima repriză.

Mitanul al doilea a fost mai spectaculos, iar din păcate spectacolul a început cu o gafă a lui Pantilimon, care a facilitat egalarea celor de la MyPa. Au urmat faze de ambele părţi, ca finalmente, în minutul 75, Axente să ne readucă în avantaj cu un gol din interiorul careului. Acelaşi Axente ar fi putut mări avantajul, dar a trimis cu capul peste, iar până la final nu s-a mai întâmplat mare lucru - de fapt, e greu şi plictisitor să vorbeşti despre un meci pe care nu l-ai văzut, deci pun punct aici acestui mic sumar.

Scorul e bun, să vedem ce urmează mai departe.


Poli Timisoara 29.07.2010
Încărcat de cyb0org. - Basketball, baseball, pro wrestling and more sports videos.

Poli: Pantilimon - Luchin, Mera, Cisovsky, Scutaru - Chiacu, Alexa, Tameş, Curtean - Goga, Magera

Schimbări:

Axente pentru Curtean (min 45)
Contra pentru Chiacu (min 45)
Bourceanu pentru Tameş (min 84)

2 Comments

  1. Hm, Panti o fo' pizduit din plin pentru greseala de la golul lor. As fi curios daca si ei si-or facut cu ou si cu otet portarul pentru greseala de la primul nostru gol - putem sa-i zicem mersi, o respins in fata in loc sa prinda.

    ReplyDelete
  2. Foarte frumoase fazele noastre. Imi place ce vad.

    ReplyDelete