Știrile orei spun întocmai acestea. Surprinzător? Nu cred, din moment ce plecarea a tot fost vehiculată, iar despre Contra s-a vorbit adesea drept un potențial antrenor al alb-violeților.
Dacă mi se pare potrivit? Nu cred, din moment ce s-a dovedit de atâtea ori că nu poți rezista doar din elan și determinare, iar Contra ar fi doar la începutul unui drum lung, neexperimentat fiind în această carieră.
La o implicare importantă a lui Velcea în această acțiune mă gândesc cu mari rezerve.
Să vedem întâi că se confirmă tot.
3 Comments
Nu cred ca va fi Contra. Asta speculeaza ziaristii nostri la ce a declarat Iancu sau Stanciu cu un antrenor polist. E absurd să pui ca antrenor un jucător care n-a antrenat în viața lui și cred că am ajuns la un nivel la care putem avea încredere în Iancu să nu ia asemenea decizii. Și cred că nici Contra nu își poate asuma așa ceva, pentru că îmi pare un tip serios, și trebuie să o ia încetul cu încetul.
ReplyDeleteDar vom vedea.
Eu nu pot avea incredere in Iancu sa fie consecvent.
ReplyDeleteMda, pe de alta parte ma gandesc la varianta tampita ca ar vrea sa fie o lovitura de imagine, pentru a atrage publicul.
ReplyDelete