Tinerii alb-violeți au pierdut astăzi o victorie meritată din cauza unui arbitraj destul de penibil și a unor erori personale cu care suntem deja relativ obișnuiți.
Am ratat prima jumătate de oră, timp în care Poli II a deschis scorul, în minutul 18, prin Popovici. Numai ce ajunsesem că alb-violeții au lovit bara de două ori într-un interval de două minute: mai întâi Jitaru cu un șut de la distanță, iar apoi Popovici, din poziție ideală. E incredibil că mingea n-a trecut linia porții în faza respectivă, iar apoi a sărit la Jitaru care nu a țintit cadrul porții. În minutul 40 au egalat oaspeții, la primul șut pe poartă, după o incursiune pe dreapta și un șut puternic la colțul scurt - Cobliș putea mai bine, zic eu. Poli a revenit rapid în frunte, grație efortului lui Pătraș, care a recuperat o minge pe stânga, a avansat, apoi a centrat în spate, Poparadu a driblat din preluare și a șutat la colțul lung, pecetluind un gol chiar excelent.
Repriza a doua a început mai bine pentru cei de la Simeria, care au forțat încă de la debut. În primele minute ale mitanului au nimerit bara, de la distanță, într-o fază în care Cobliș era spectator, înainte ca portarul nostru să respingă cu piciorul la un atac periculos. Tot Cobliș a mai parat un șut în minutul 57, înainte ca alb-violeții să înceapă să miște iar în ofensivă. Popovici a avut șansa desprinderii, dar lobul său a trecut pe lângă portă, și în minutul 72 a avut loc prima fază foarte discutabilă a meciului. Boștină a marcat cu capul după un duel cu portarul advers, la marginea careului mic, dar arbitrul a dictat fault în atac - părerea mea, portarul nu a ajuns să prindă mingea și Boștină a marcat corect. Dar la noi astea se dau mereu. A urmat o indirectă pentru noi, din careul advers, dar ocazia a fost irosită și imediat a urmat o nouă fază foarte discutabilă: un jucător al Simeriei a șutat în forță de la marginea careului și mingea l-a lovit pe Zaluschi în braț, care braț era evident lipit de corp și care Zaluschi se afla la doar câțiva metri de jucătorul care a șutat. Arbitrul a considerat că a fost fază de penalty și oaspeții au egalat. Un minute mai târziu, în baza degringoladei din apărarea noastră, CFR a trecut în avantaj, după ce un jucător de-al lor a avut prea mult timp să tragă din marginea careului și Cobliș a plonjat lent și târziu. Prima noastră ocazie reală, după mult timp, a venit în minutul 81, când șutul lui Ganea a fost parat și Jitaru a irosit o nouă mingea ce l-a găsit liber în careu. Șansa (dreaptă) a fost finalmente de partea noastră, căci Dubei a egalat cu capul în penultimul minut de joc, aflându-se la capătul unei centrări foarte bune de pe flancul drept.
Nu știu dacă ar mai fi ceva în plus de zis, în afară faptului că Poli II a jucat frumos în prima parte a meciului, cedând ușor din inițiativă în mitanul secund. Și așa însă, victoria trebuia să fie a noastră.
De plăcut mi-a plăcut Zaluschi. De displăcut mi-a displăcut Cobliș. Restul, pe undeva la mijloc.
E bine de văzut că Petruescu comunică mult cu jucătorii în timpul meciului și aș spune că, dacă lucrurile merg cum ar trebui, avem o șansă bună de a termina printre primele echipe, poate chiar promova. Nu e vreo prezicătură fantastică, dar eu nu îmi pot asuma din astea.
Poli II: Cobliș - Rosenblum, Rațiu, Dubei, Savu - Popovici, Zaluschi, Poparadu, Pătraș - Jitaru, Boștină
Schimbări:
Ganea pentru Pătraș (min 65)
Sandu pentru Savu (min 80)
Dobriceanu pentru Boștină (min 80)
Trandu (?) pentru Zaluschi (min 80)
0 Comments