Aruncând o privire peste echipele din "B2", cam jumătate din ele au fost numite favorite la promovare, dintr-un motiv sau altul. Unele s-au impus prin rezultatele din aceste prime 3 etape, în timp ce altele nu și-au confirmat statutul.
Legat de Gloria Bistrița, lucrurile sunt clare, meciul de luni seara fiind practic un meci între două echipe de prima ligă. Deși important, n-aș spune că e un meci decisiv, nu doar pentru că e încă prea devreme ca punctele să nu poată fi recuperate, dar și pentru că mai e până ca forma clasamentului la vârf să se concretizeze. Cu alte cuvinte, nu cred că va fi cel mai greu meci al nostru și nici singurul de acest gen. Pentru noi, lucrurile se vor limpezi după etapa a 7-a.
Revenind la colegii noștri de suferință, e demn de menționat că Gloria Bistrița a fost cea mai longevivă echipă în prima ligă, (cu excepția celor doi monștri sacrii, bineînțeles) în care a evoluat de la Revoluție încoace. Deși au transferat o mână de jucători, echipa bistrițeană reprezintă un amalgam de jucători cu experiență, tineri și stranieri.
Au început mai prost, întâi cu un meci neconvingător cu Chindia Târgoviște, în care puteau și pierde, apoi cu eliminarea din cupă în fața echipei Voința Livezile (serios, așa îi cheamă). Dar au revenit cu două victorii în campionat și ocupă un loc fruntaș.
Probabil că va fi un meci diferit de cele pe care le-am juact până acum, diferența constând în faptul că vom întâlni un adversar de prima ligă. Mă aștept să nu ne permitem la fel de multe greșeli ca până acum, dar nici victoria nu are de ce să nu fie la fel de facilă ca până acum.
Hai Poli!
2 Comments
S-a deplasat spre Bistrita tot ce avem mai bun inclusiv jucatorii noi.O victorie inseamna 6 puncte intr-un meci cu o contracandidata.Este corect ca o infrangere nu este un capat de tara si se pot recupera punctele pana la sfarsit dar este mai bine ca in acest tur sa rezolvam promovarea caci returul in liga 2 este plin de surprize nevazute in liga 1.Sa speram ca flancul nostru drept nu va fi pista de sprinturi pentru jucatorii bistriteni iar apararea se va concentra la fiecare faza.Nu stiu de ce in atacanti am mai mare incredere chiar daca rateaza exagerat de mult.Sa fie acest Goro veriga de otel de la mijloc ? Vom vedea si ne vom putea estima corect sansele in acest an.
ReplyDeleteVad ca pe drepta a fost convocat si Belu. Poate va si juca titular. O fi un risc, dar nu vad de ce nu, avand in vedere nesiguranta lui Daruiala.
ReplyDelete