ACS Poli - FC Argeș 2:2 (0:1)

Niciodată nu pare just când înduri un frig precum cel de astăzi și ești răsplătit cu o partidă de o factură atât de îndoilenică. În urma unui joc care a stat sub semnul haosului, alb-negrii au irosit două puncte în fața unei formații suferinde, negând astfel rezultatul pozitiv de etapa trecută. Și marea suferință a după-amiezii s-a numit apărarea.

Prima repriză a început destul de echilibrat, fără ocazii de poartă. La Poli, din nou cu Trandu în spatele atacanților, lipseau viziunea și convingerea, în timp ce oaspeții se mulțumeau să stea alerți, de avea să apară vreo oportunitate. Indeciziile lui Șeroni și Marovic au prevestit ceea ce avea să se întâmple în minutul 33, dar chiar înainte de deschiderea scorului am beneficiat și de primele șuturi pe poartă ale Politehnicii. Boldea și Goge au tras amândoi frumos de la 25-30 metri, însă portarul advers s-a arcuit artistic și a respins în ambele rânduri. Aceste execuții au precedat golul argeșenilor, care s-au trezit cu mult spațiu în fața careului nostru după o intervenție ratată a lui Șeroni, mingea a ajuns în flanc de unde lipsea Marovic, iar Kirev a avut un reflex încet la șutul năprasnic de la vreo 20 metri a lui Alin Popa. Replica noastră s-a lăsat așteptată, iar în afară de un șut parat de portar, trimis de Bălace din interiorul careului, nu am mai pus în pericol buturile adverse.

Mitanul secund putea debuta cu lovitura decisivă din partea argeșenilor, căci un jucător a scăpat singur cu portarul ușor lateral stânga, după ce a scăpat de Șeroni, dar șutul său a fost deviat în corner - nu mi-e clar dacă tot de fundaș sau dacă de către Kirev. Jocul nostru n-a arătat nicicum mai bine, dar chiar când Boștină și Dobricean se pregăteau să intre, am avut un strop de șansă, și la un șut anemic al lui Poparadu de la marginea careului, mingea a fost deviată până la Boldea care, oportunist ca întotdeauna, a marcat pe lângă portar, restabilind egalitatea. Era doar minutul 53 și multe se mai puteau întâmpla, însă după un forcing inițial ce ne-a aparținut, culminat cu șutul din întoarcere trimis de Szekely câteva minute mai târziu care a țintit portarul, lucrurile s-au domolit. Culmea, argeșenii au fost foarte aproape de a da lovitura când au dejucat un joc aiurea la ofsaid al apărării noastre, dar printr-o minune am scăpat nevătămați de la o fază de singur cu portarul! Presiunea constantă a lui Szekely, care a fost cel mai insistent jucător al Politehnicii, a fost finalmente răsplătită în minutul 80, când Dobricean l-a lansat cu un lob peste fundașii adverși, și atacantul nostru a plasat mingea pe lângă portarul ieșit în întâmpinare, trecând avantajul de partea noastră pe tabelă. Trebuia să fie 3-1 la o fază fixă două minute mai târziu, însă Petrovic nu a putut împunge balonul din doar câțiva metri, iar acest lucru avea să ne coste. Același Petrovic a abordat absolut inedcis un atac al oaspeților, a permis unui adversar să-l trimită la plimbare, și din spate Poparadu a avut extrem de proasta inspirație de a-și întinde piciorul, oferindu-le argeșenilor un penalty necugetat. Popa a transformat în dreapta lui Kirev și deodată eram înapoi la început, cu doar un punctișor în sacoșă. Am fi putut reveni în avantaj în minutul 90+2, când Szekely i-a plasat o minge perfect lui Boldea, însă acesta a șutat moale și direct pe portar, irosind o bună ocazie de gol. Astfel, a rămas egal și nu pot să nu-mi aduc aminte că acest sezon începe să semene cu cel de acuma doi ani, când alb-violeții de pe atunci se chinuiau să-și treacă în cont mai multe victorii decât egaluri, într-un sezon ce avea să se încheie (ca atâtea altele) cu amărăciune pentru noi. Dar acela era alt nivel, alte vremuri.

În continuare nu înțeleg obstinația cu care Velcea ține să-l titularizeze pe Trandu. E drept că nici Dobricean nu este un jucător vedetă, dar nu cred că se poate compara potențialul pe care îl poate aduce acesta din urmă în joc, așa cum a dovedit-o și astăzi. În rest, execrabil jocul defensiv, din care nu pot găsi un evidențiat pozitiv. Goge și Bălace s-au zbătut fără mult succes, în timp ce Poparadu poartă pe conștiință penalty-ul, iar Trandu nu s-a remarcat decât prin nereușite. Doar atacanții au depus un efort cu adevărat apreciabil astăzi, chiar dacă ambii puteau marca mai multe goluri. Schimbările au revitalizat puțin jocul nostru, însă până la urmă a fost în van, datorită neglijenței arătate în defensivă.

Ne rămâne să facem o figură frumoasă etapa viitoare la Tg. Mureș, unde este vital să nu pierdem. Va trebuie însă să evoluăm la alt nivel pentru a nu o face.

Poli: Kirev (5) - Nohai (5,5), Petrovic (4,5), Șeroni (4,5), Marovic (5) - Goge (5,5), Poparadu (5,5), Trandu (5), Bălace (5,5) - Szekely (7), Boldea (6,5)

Schimbări:

Dobricean (6) pentru Trandu (min 56)
Boștină (6) pentru Bălace (min 56)
Artean pentru Goge (min 76)

1 Comments

  1. Doua puncte fundamentale pierdute prin lipsa de concentrare crezand ca este un meci cu o echipa aflata in suferinta.Nu stiu de ce conducerea nu avertizeaza sau mobilizeaza jucatorii cand joci cu scoala lui DOBRIN.Argesul este o zona cunoscuta cu jucatori valorosi dar cam plini de fite care venind la un meci cu Poli vor sa arate ca sunt mai buni si doresc sa se afirme mai ales ca au pierdut acasa cu UTA.Oricum meciul a fost tratat jenant si va trebui sa recuperam invingand la Tg Mures altfel am facut un pas ferm spre ramanerea in liga 2.

    ReplyDelete