Victorie simplă și curată în această după-amiază pe Dan Păltinișanu, cu alb-negrii controlând foarte bine partida și reușind să se impună fără mari probleme în fața adversarilor de la Slatina. Boldea și Szekely au fost artizanii golurilor de astăzi și dacă n-am fi avut parte de o eroare crasă a lui Șeroni, probabil victoria ar fi fost la zero.
Aș spune că meciul a început cu șutul periculos al oaspeților, din primul minut, care a trecut amenințător pe lângă poarta lui Kirev, dar exceptând alte câteva tentative asemănătoare semnate ulterior, aceștia nu au mai făcut mare lucru în plan ofensiv. Poli, după zece minute de presiune, a deschis scorul în minutul 13, când Szekely a insistat la o minge, a trimis în blocaj, dar balonul a depășit portarul și a ajuns pe capul lui Boldea, care din doar câțiva metri a împins-o în poartă. Ritmul partidei a rămas același în perioada următoare, chiar dacă ocazii mari de gol nu s-au ivit, asta până când alb-negrii au reușit desprinderea la o acțiune bună pe stânga, urmată de centrarea lui Bălace în careu, de unde Szekely a pus latul și și-a deschis contul reușitelor pentru Poli. Același Szekely putea să mai înscrie o data zece minute mai târziu, dar după ce a purtat minge cu sine până în interiorul careului, poziție central-dreapta, nu a reușit să îl învingă pe portarul advers, șutând în acesta. Oaspeții au mai scăpat o dată, la o minge respinsă de pe/din fața linei porții, la o fază fixă, astfel că la pauză am intrat un un avantaj liniștitor și, mai important, o prestație convingătoare.
Nici nu s-a reluat bine meciul, că Poli a tranșat definitiv partida, grație unei faze bune a lui Boldea, care a controlat mingea în marginea careului, a reușit să să plaseze în poziție de șut, deși tatonat de doi apărători, și a trimis la colțul lung, pentru a stabili un scor de forfait. Jocul s-a liniștit ulterior și probabil acesta ar fi fost și rezultatul final, dacă Șeroni n-ar fi gafat impardonabil în minutul 67, când a ratat o pasă acasă și l-a lăsat pe Kirev singur cu un adversar. Acesta a încercat să-l lobeze, aparent portarul a atins mingea, dar s-a și ciocnit de jucător și arbitrul a dictat penalty, precum și cartonaș galben pentru bulgar. Lovitura de pedeaspă a fost transformată, dar nu a schimbat destinul meciului, căci în ciuda inisistențelor celor de la FC Olt, aceștia nu au mai reușit să-și creeze mari ocazii. Astfel, Poli și-a trecut în cont a doua victorie stagională în urma unui joc destul de plăcut, în special în prima repriză.
Per ansamblu, jucătorii au evoluat destul de bine, chiar dacă pe plan ofensiv aș fi dorit ceva mai multă inventivitate. Important este că fazele au curs destul de bine, atât pe flancuri, cât și prin centru, iar ambii atacanți și-au făcut datoria. Nefericită eroarea lui Șeroni și poate mi-aș fi dorit să văd mai multe de la Dobricean sau jucătorii introduși în mitanul secund, dar a fost bine și așa. Apreciabil efortul depus de Poparadu și Bălace, precum și aportul defensiv al lui Goge în repriza secundă.
Bravo Poli!
Poli: Kirev (5,5) - Nohai (6), Petrovic (6), Șeroni (4,5), Marovic (6) - Goge (6), Poparadu (6,5), Dobricean (5,5), Bălace (6,5) - Boldea (6,5), Szekely (6,5)
Schimbări:
Boștină pentru Boldea (min 67)
Trandu pentru Szekely (min 72)
Enciu pentru Dobricean (min 78)
2 Comments
Vine meciul cu Maciuca.Dupa cum s-au miscat la Arad situatia nu e roza.Banuiesc ca vom suferi prima infrangere in fata fostului polist A.Popa.Pentru un egal va trebui ca echipa sa se mobilizeze exemplar iar o victorie este numai SF.Faptul ca au un asa avans este explicabil prin calitatea jucatorilor, indeosebi din atac.Sa speram ca in meciul cu Poli sa prinda o zi mai slaba altfel acest Voinea ne va perfora poarta.E primul meci cand sunt 90% convins ca vom pierde
ReplyDeleteCand ii vezi cum joaca la alte echipe Bourceanu,Luchin,A.Popa etc sau prin cine stie ce tari ca Gigel sau Zicu iti dai seama ce echipa forte a fost la Timisoara ce armata de superjucatori.Ce pacat ca nici un potentat financiar nu a vrut sa investeasca la noi.Toti fug de zona luiASU & ACS.Sunt convins ca daca problemele financiare erau rezolvate aveam cea mai tare echipa.Ciobanul nu mai canta la fluier melodia ,Vrem echipa mai tare ca nu putem juca in tara".Pacat de tinerii sportivi care au plecat in toate zarile.
ReplyDelete