ACS Poli - Râmnicu Vâlcea 4:0 (2:0)

Ne-a luat puțin timp, dar se pare că ne-am dat drumul în aceasta a doua jumătate a returului Ligii secunde. Alb-negrii au dovedit astăzi o eficiență deosebită și chiar dacă în anumite momente ale jocului oaspeții au avut o posesie mai bună, în special în primul mitan, apărarea noastră n-a avut groaznic de mult de furcă. Dublele marcate de Szekely și Șeroni au asigurat ca Poli să ne ofere un Paște fericit și să ne țină aproape de obiectivul promovării.

După marea ocazie a lui Boldea din secunda 30, când acesta nu s-a lipit de minge la o centrare excelentă trimisă de către Nanu, semnele erau ca meciul să fie unul interesant. N-au trecut nici cinci minute înainte de deschiderea scorului, atunci când Szekely a fost pe fază la o minge trimisă de Petrovic către poartă și a pus gheata unde-i era locul, marcând un gol care ne-a dat siguranță în minutele ce au urmat. Jocul nostru a fost unul mai defensiv în restul reprizei, iar fazele de poartă au lipsit cu desăvârșire, căci oaspeții nu au putut face mai mult cu posesia de care au avut parte. În ciuda acestei apatii, în minutul 43 am reușit desprinderea, Nanu executând o liberă obținută de Bărbuț, iar Șeroni fiind omul potrivit pentru a trimite cu capul în poartă.

Repriza secundă a fost ceva mai animată, cu Bărbuț într-un rol principal, chiar dacă acesta nu a reușit să fie la fel de decisiv ca în alte ocazii. Este ceva în determinarea și disponibilitatea la efort pe care mijlocașul nostru de bandă ni le prezintă meci de meci ce inspiră, precum am mai scris. După ce Nanu nu a putut obține maximul dintr-o fază creată de către Bărbuț în chiar debutul reprizei, acesta s-a revanșat obținând o lovitură de la unsprezece metri în minutul 60. Szekely a transformat cu siguranță și scorul începea să i-a proporții. În minutul 75, același Szekely a fost lansat inteligent de către Dobricean, însă n-a reușit să trimită mingea pe lângă portarul ieșit în întâmpinare. N-a durat mult însă până la al patrulea gol al zilei, căci doar cinci minute mai târziu Dobricean a executat lung un corner, portarul oaspeților a ieșit pe sub minge, iar Șeroni a înscris cu poarta goală! Nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la final, astfel că scorul a rămas cel stabilit de fundașul nostru central, un scor care ne garantează prima poziție în clasament, grație golaverajului.

Mă gândeam dacă am vreo vorbă rea de spus despre vreunul din jucători, dar nu cred că este cazul. Poate că Nohai și Petrovic n-au strălucit, respectiv Poparadu și Boldea au avut anumite scăpări, însă nimic major. Bine, despre micile lufturi ale lui Șeroni nu are sens să discutăm. Excelente altfel prestațiile oferite de Bărbuț, cei doi marcatori, precum și de Nanu, și aș aprecia cu un plus jocul făcut de Poparadu, în ciuda scăpărilor sus-numite. Echipa arată bine, ceea ce ne permite să sperăm pentru finalul acestui sezon.

Bravo Poli!

Poli: Pap (6) - Nohai (5,5), Petrovic (6), Șeroni (7), Marovic (6) - Bărbuț (6,5), Poparadu (6,5), Ov. Petre (6), Nanu (6,5) - Boldea (5,5), Szekely (6,5)

Schimbări:

Dobricean (6) pentru Boldea (min 68)
Boștină pentru Szekely (min 78)
Artean pentru Ov. Petre  (min 83)

1 Comments

  1. Miercuri meci cheie pentru promovare.O victorie inseamna 90% prima liga.Deringolada de la Arges poate sa fie un factor benefic pentru noi.Altfel cu toate vedetele Argesul ne va invinge.Supercapriciosii Monel Carstea ,Doman numai spun de expolistul Rover sunt in stare sa bata orice echipa din seria noastraSa speram ca nu vor arata tot ce stiu acesti copii nazdravani din Pitesti.Ce talente irosite.....

    ReplyDelete