Juniori A: Poli - Pandurii 3:1 (1:0)

Am repetat isprava de săptămâna trecută și am mers să-i văd din nou pe juniori, tot împotriva unei echipe din Gorj, Pandurii Târgu Jiu. A fost un adversar mai bun decât colegii lor din Motru, dar tinerii poliști au reușit să-i învingă tot cu o diferență de două goluri și tot cu Duțu deschizând scorul dintr-o lovitură liberă în primele minute ale meciului.

În rest, a fost un meci mai anost, în care ai noștri nu s-au sinchisit prea mult și, jucând doar cu un vârf, au încercat, și reușit, să înscrie pe contraatac. Celelalte două goluri au fost marcate pe finalul meciului, în urma a două acțiuni ale lui Petrică Stoichescu intrat în repriza secundă în locul lui Silviu Balaure, adus de la juniorii B.

Chiar de nu am văzut decât două meciuri, mă hazardez să spun că, din păcate, nu se ivesc niște atacanți veritabili la orizont și că atuurile acestei echipe par a fi Duțu și o apărare solidă, cu Bocșan și Todorov ca stâlpi de bază, care a anihilat posesia oaspeților, transformând-o într-una sterilă. Și Gârlea a apărat bine, etalându-și reflexele atunci când a fost neovie, căci gorjenii au cam abuzat de șuturi aiurea de la distanță.

Cu această victorie, juniorii și-au asigurat matematic calificarea în faza următoare, cu patru jocuri încă de disputat.

0 Comments