Dramaticul se simte în largul său la meciurile Politehnicii, trebuie s-o recunoaștem. Am avut partidă cu penalty ratat, am avut partidă cu patru eliminați și acuma am avut partidă câștigată cu gol marcat în inferioritate numerică! Dincolo de tot acest dramatic, este important să ne concentrăm pe cel mai important lucru, necesitatea de a aduna cât mai multe puncte și a lega o echipă solidă și matură.
Meciul de astăzi a fost destul de diferit față de cele anterioare, căci alb-violeții s-au văzut în necesitatea de a fi ceva mai ofensivi și de a construi mai mult pentru a destabiliza apărarea adversă. N-aș spune că am reușit acest lucru, căci exceptând o recuperare a lui Boldea și irosirea ulterioară a unei faze de trei contra doi și o acțiune pe stânga la care nu a fost nimeni să împingea mingea în poartă din interiorul careului, Poli a fost timidă în atac. Oaspeții au fost aproape de a profita de o eroare a lui Scutaru, care a trimis cu capul de puțin pe lângă propria poartă, iar la cornerul care a urmat Nuno Claro a fost la post. Două minute mai târziu, în minutul 23, Bărbuț a fost insistent cu succes în flancul său, a intrat în careu iar șutul său centrare a fost respins în lovitură de la colț, la care Marovic a trimis de puțin pe lângă - cam la indigo, succesiunea fazelor. Prima mare ocazie a partidei a aparținut însă medieșenilor, care au beneficiat de o neatenție în defensiva noastră, Vitinho a rămas singur cu Nuno Claro, portarul nostru a respins/deviat mingea, și doar intervenția salvatoare a lui Șeroni a ținut scorul egal! Ciudata înlocuire a lui Nicola cu Nanu, încă din minutul 37, se va dovedi decisivă, căci în minutul 43 Șeroni a trimis un balon luuung către jucătorul nou intrat, acesta și-a depășit adversarul, a pus mingea în interiorul careului de unde Szekely a finalizat fără emoții: 1-0.
Dacă în prima repriză dominarea și inițiativa au alternat de la o echipă la alta, în mitanul secund Poli nu a mai părut a avea nicio intenție ofensivă - și, mai îngrijorător, nu a putut să-și creeze nimic pe contre. Presiunea oaspeților s-a tot concretizat în faze fixe perciuloase, dar fără șuturi care să-l întrebuințeze pe portarul nostru. Nuno Claro a avut de intervenit excelent la un șut din 15 metri, prin minutul 73, chiar înainte ca labilitatea noastră la marginea careului și în special pe dreapta să ne coste egalarea un minut mai târziu. Toată faza a plecat de la inabilitatea lui Boldea de a degaja o minge de la 30 de metri, mingea a ajuns la Buznean, lăsat liber de Bărbuț, acesta a coborât înspre a-l talona, medieșeanul a tras slab, mingea i-a revenit de la un coechipier, iar deși se adunaseră încă doi fotbaliști de la noi în jurul său (Boldea și Poparadu), acesta a avut timp să execute un șut perfect, învingându-l pe Nuno Claro la colțul lung. A fost chiar genul de fază care a evidențiat din nou lipsa noastră de maturitate. La scurt timp după reluare, Marovic s-a trezit cu al doilea galben și a fost eliminat, astfel că șansele noastre la victorie păreau a se fi diminuat serios. N-a contat însă, căci Trandu a găsit o centrare ideală de pe flancul stâng pentru Szekely, acesta a fentat un adversar din preluare și a trimis printre doi medieșeni săriți în disperare de cauză să-l blocheze - fără succes! N-au mai fost emoții mari până la final iar Poli și-a asigurat cele trei puncte dintr-un tip de meci pe care cred că vom avea ocazie să-l aprofundăm în acest sezon.
Mi-e chiar ușor astăzi să scot în evidență, atât pozitiv, cât și negativ câțiva jucători. Pe partea cu minus mare se află Blodea, care a pierdut multe mingi azi, a greșit la gol și nu a avut mai nicio reușită. Nici Nohai nu m-a impresionat prea mult, asemeni lui Poparadu, a cărui introducere a slăbit vizibil echipa în toate aceste trei etape. Pe de altă parte, vedeta de azi este același Szekely, care pare un complet alt jucător. Dincolo de cele două goluri, am rămas de-a dreptul uluit când a trimis o pasă din prima, de-a latul terenului, ce l-a găsit la perfecție pe Bărbuț, o execuție mai mult decât remarcabilă. Alături de el îl situez pe Șeroni, solid în apărare, decisiv la primul gol, precum și pe O. Petre, care a fost foarte dedicat misiunii sale astăzi. Nuno Claro, Scutaru, Marovic, Trandu și Bărbuț mi-au plăcut și ei, cel din urmă fiind însă închis destul de competent de adversari în această seară. Nanu și Nicola îmi imaginez că vor colabora etapa viitoare, când cel din urmă l-ar putea înlocui pe eliminatul Marovic în linia de fund, însă până acuma Nanu are un evident plus pe partea ofensivă față de colegul său.
Așadar, totul e bine. Chiar foarte bine. Bravo Poli!
Poli: Claro (6,5) - Marovic (6), Șeroni (6,5), Scutaru (6), Nohai (5,5) - Nicola (5,5), O. Petre (6,5), Trandu (6), Boldea (4), Bărbuț (6) - Szekely (7)
Schimbări:
Nanu (6) pentru Nicola (min 37)
Poparadu (5) pentru O. Petre (min 65)
Popovici pentru Boldea (min 76)
1 Comments
Este bine.Echipa in mare parte nu ne-a dezamagit.Lupta pana la epuizare si aceasta daruire ne place.Totusi trebuie sa inlaturam cat mai repede unele naivitati ale ligiilor inferioare care se mai fac simtite destul de pregnant.Nu stiu ce se intampla cu Boldea care nu s-a adaptat deloc.Nici un sut spre poarta nu creaza pericol ca al doilea varf.Cred ca are un blocaj psihic fiind depasit de miza meciurilor.Poate ma va contrazice si va inscrie la Navodari.O alta lacuna s-a vazut foarte clar, lipsa fermitatii in degajarea mingii din aparare.Prea multe mingi sunt oferite adversarilor pentru a contraataca.Inca nu avem smecheria de a tine mingea departe de careul nostru.La cornere nu suntem atenti la faza de recuperare si adversarul vine pe contaatac.Cu toate acestea sa speram intr-un rezultat pozitiv la Navodari.
ReplyDelete