Amical: ACS Poli - Metalul Reșița 0:0

M-am găsit cu un exces de timp la-ndemână în această seară, deci am optat să vizionez partida amicală programată în compania proaspetei divizionare secunde Metalul Reșița, ex-CSM Râmnicu Vâlcea. Din păcate a fost un meci plictisitor, un fel de continuare de neoficială a celui de ieri, căci astfel am ajuns la 180 de minute fără șut trimis pe spațiul porții.

Cu o echipă destul de solidă în prima repriză, care i-a inclus și pe alde Gorobsov sau Keita, Poli n-a avut decât o singură reală ocazie, când debutantul Furtado a furat (hah!) o minge care se îndrepta către portarul advers, dar din unghi nu a reușit să trimită în poarta goală. În rest, niște șuturi de la distanță de ambele părți, o bălbâială mai semnificativă din partea apărării noastre, dar șanse de gol concrete nu prea.

M-am uitat în special la Belu, pe care îl contemplez ca pe o alternativă la Nohai, iar evoluția acestuia nu a fost rea, și probabil că își va primi șansa dacă titularul de drept nu își ridică puțin nivelul de joc. Am mai scris pe aici că personal nu am văzut încă în Belu un fotbalist de mare viitor, la care se adaugă și problemele sale extra-sportive, însă din moment ce e în lot, probabil că alții știu mai bine și au anumite așteptări de la el. Presupun că același lucru e valabil pentru Ruiz, care a evoluat o repriză întreagă azi și a fost la fel de neimpresionant ca și ieri. Nici cel pe care l-am apreciat a fi Julien Dragomir (nr. 11) nu a arătat vreo calitate aparte, în vreme ce Furtado mi s-a părut lent și m-a cam dezamăgit la ratarea cu poarta goală. Moldovan a jucat la mijloc alături de fețe mai cunoscute, fără a impresiona. Popovici și Poparadu au dezamăgit la rândul lor - de fapt, întregul compartiment ofensiv a făcut-o, în vreme ce apărarea nu a avut mult de lucru, flancul stâng părându-mi însă cam fragil, în ciuda prezenței lui Marovic acolo. În repriza a doua a intrat și Dragu, care a evoluat în mare ca mijlocaș stânga și a arătat o viteză bun, precum și un bun control al balonului, singura sa centrare fiind ratată. Pe final au mai intrat niște jucători tineri a căror prestație nu poate fi evaluată datorită scurtei perioade de timp pe care au petrecut-o pe gazon, deci astfel aș încheia această cronică micuță.

În sinteză: slab și fără perspective ofensive.

Poli: Pap - Belu, Bocșan, Petrovic, Marovic - Popovici, Poparadu, Gorobsov, Moldovan, Keita - Furtado

Au mai intrat Ruiz, Dragu, Dragomir, Rus, Livan (cei doi LPS), Rogoveanu (Motru).

0 Comments