CS Mioveni - ACS Poli 1:1 (0:1)

După ce am trecut peste deziluzia (ne)televizării, de departe cel mai consecvent aspect al acestui sezon al Ligii secunde, ne vedem obligaţi să trecem şi peste deziluzia unei noi egalări pe final. De această dată, chiar în minutul şapte de prelungire! Astfel, golul lui Bărbuţ şi jumătatea de oră în care am avut superioritate numerică nu au fost suficiente pentru a pecetlui în bună măsură soarta promovării.

Meciul a fost destul de echilibrat, judecând statistic, şi raportările de la faţa locului par să confirme acest lucru. S-au arătat câteva jumătăţi de ocazie de ambele părţi, multe cornere pentru gazde, dar repriza a fost "luată de guler" în ultimul ei sfert. Elek şi Henrique au ratat unul după celălalt, în minutele 34 şi 35, şanse majore de a deschide scorul, ca apoi Bărbuţ să nu mai ierte în minutul 37: o fază construită de atac l-a găsit pe acesta în interiorul careului, şutul său atenuat de un adversar strecurându-se în plasa porţii Mioveniului.

Nu pare că partida a fost mult mai fascinantă în repriza secundă, căci în afara de accidentarea lui Bărbuţ şi un şut ce a trecut de puţin peste poarta noastră, nimic notabil nu a fost semnalat în primele cincisprezece minute. A urmat eliminarea lui Mazilu în minutul 63, pentru cumul de galbene, şi ai fi zis că rezultatul este ca şi asigurat. Henrique şi Elek au testat degrabă poarta adversă, dar apoi Poli s-a retras şi a lăsat gazdele să-şi încerce norocul. Alexa a fost trimis în tribună în minutul 78 pentru proteste, dar lucrurile mergeau conform planului - până când centralul a dictat şapte minute de prelungire, pentru ceea ce îmi imaginez că trebuie să fi fost nişte întreruperi legendare. Cum n-am putut tranşa meciul la şansele avute, ne-am trezit egalaţi la una din ultimele faze ale meciului, un şut al gazdelor găsind poarta noastră după o deviere a lui Bocşan. Aşadar, conform tradiţiei aproape, egalurile adversarelor Reşiţa şi Olt scapă nepedepsite, şi Poli li se alătură.

Din lipsă de informaţii, nu sunt multe lucruri de spus. E clar că avem o problemă în a ţine de rezultat când suntem puşi sub presiune şi în a controla cum s-ar cuveni avantajul numeric; că ratăm destul de mult, în continuare. Nu e uşor să evaluezi nivelul echipei noastre, în aceste condiţii.

Chiar dacă a fost implicat nefericit la faza egalării, prezenţa lui Bocşan în primul unsprezece este un eveniment pozitiv, el alăturându-se lui Melinte pentru accidentaţii Scutaru şi Cânu. Mai puţin impresionant mi se pare că pe bancă n-am avut decât mijlocaşi centrali, chiar dacă de nuanţe diferite, ceea ce mă face iarăşi să întreb: de ce nu ţinem juniori pe bancă, mai ales că avem nevoie de acoperire pe anumite posturi? Nu e ca şi cum Doman îl va înlocui pe Henrique, ca apoi să fie înlocuit la rândul lui de Lazăr.

Aşadar, ne rămâne să aşteptăm mai departe pentru o nouă victorie în deplasare. Poate la Olt. Până atunci, meciul cu Tărlungeni şi...Paşte fericit!

Poli: Pap - Belu, Melinte, Bocşan, Neagu - O. Petre - Bărbuţ, Poparadu, Keita - Henrique, Elek

Schimbări:

Boldea pentru Bărbuţ (min 49)
Doman pentru Henrique (min 74)
Trandu pentru Poparadu (min 86)

0 Comments