Poli - Astra 1:3 (0:1)

La capătul unui meci cu un scenariu demn de o tragicomedie proastă, Poli s-a văzut înfrântă fără drept de apel de către o echipă a Astrei formată mai mult din rezerve. Trecând peste experiența și omogenitatea adversarilor și gafele individuale care din nou au pecetluit soarta rezultatului (pentru a patra oară în cinci meciuri!), este dezamăgitoare și prestația mai multor jucători, precum și cea colectivă. Au fost prea multe pase greșite și mingi pierdute. Nu este clară cauza, dar problema trebuie rezolvată și din păcate rezultatele nu ajută deloc din punct de vedere moral.

Dar să începem cu începutul, căci soarta a avut un mod tare ironic de a-i da două palme lui Alexa. Cânu, revenit după suspendare, a trebuit să joace, astfel că i s-a făcut loc, mutându-l pe Luchin în locul lui Belu. Oricât l-am mai criticat pe Belu, a fost unul dintre jucătorii utili din acest început de campionat și nu merita să i se ia locul de titular. Chiar din primele minute s-a văzut că Luchin nu se descurcă la fel de bine pe acest post și că nu are același aport ofensiv. Improvizația lui Alexa avea să fie oricum degeaba, pentru că, din păcate, Luchin s-a accidentat destul de repede, fiind nevoit să fie schimbat cu Belu. Dar cea mai dureroasă palmă a fost dată chiar de Cânu, care la o fază nu prea periculoasă în marginea careului, se sprijină cu mâinile de adversar, care profită și cade - destul de teatral, ce-i drept, dar folosirea mâinilor e de neînțeles. A contat experiența, care din păcate nu s-a văzut la jucătorul nostru. Sperăm doar că Alexa a învățat că nu e bine să schimbi ceea ce nu e stricat. Fundașii centrali s-au descurcat bine și fără Cânu, fie că a fost vorba de Scutaru, Luchin sau Bocșan, și cu siguranță nu era nevoie de o improvizație pentru a i se face loc în echipă. Dacă remarcăm că și Melinte a jucat din nou la închidere, pare că deja avem prea mulți fundași și nu mai știm ce să facem cu ei.

În afară de golul din penalty la faultul lui Cânu din minutul 34, Astra a controlat ostilitățile și cu ajutorul nostru, pentru că am cedat prea ușor mijlocul prin pase greșite și o construcție fără limpezime. Astfel, oaspeții au mai avut o mare ocazie la o centrare finalizată cu o minge trimisă cu capul în bară. În rest, câteva șuturi respinse de Pap și pătrunderi ce ne-au cam dat emoții - una deosebită la o bâlbâială a lui D. Popescu, parată în final. De partea noastră, o ocazie mai periculoasă a fost șutul de la distanță al lui Melinte din minutul 40. Dar a fost prea pe centru, iar portarul a prins fără să trădeze vreun pic de emoție.

La pauză Alexa a vrut să arate că și-a înțeles propriile greșeli și a epuizat schimbările scoțându-l pe Cânu și forțând atacul cu Rufino și Bărbuț. Schimbările au avut efect imediat, atacul nostru s-a dinamizat, iar ocaziile venite de pe partea dreaptă au dus în cele din urmă la egalarea din minutul 57. Dar mai întâi a fost o centrare în fața porții la o acțiune personală a lui Bărbuț, apoi o centrare excelentă a lui Belu, din care Zicu a trimis cu capul, dar din nou prea pe mijlocul porții și în portar. Soarta părea că vrea să-l răsplătească pe Alexa, căci faza golului a fost creată chiar de cei trei jucători intrați pe parcurs: Bărbuț îl deschide pe Belu, care centrează din nou excelent, iar Rufino înscrie cu capul!

Dar soarta avea plănuită o răsturnare de situație ce avea să lase întreaga audiență amuțită: la un șut nu prea puternic, Pap a vrut să se arunce peste minge, publicul începuse deja să-l aplaude pentru paradă, dar între timp mingea i s-a scurs printre picioare și în poartă! Culmea, este de apreciat faptul că Alexa a avut tăria să-l trimită în teren pe tânărul portar după ezitarea de etapa trecută, dar e foarte greu de adus argumente pentru a-l titulariza în continuare. Soarta e prea crudă, uneori. N-ar trebui să fie un capăt de lume pentru Pap, e încă foarte tânăr, iar gafe au făcut și toți marii portari, dar va trebui să muncească și tragă mult mai mult ca să revină.

Cam acesta a fost momentul decisiv al partidei, întreaga echipă părând dărâmată. La golul final din minutul 90, jucătorii Astrei au făcut cam ce a vrut în apărarea noastră. Nu prea mai conta din prisma rezultatului, dar echipa ar trebui să joace indiferent de situație.

Dintre jucători, doar despre Belu putem vorbi exclusiv pozitiv: a avut un aport foarte bun ofensiv și s-a descurcat și în defensivă, chiar și atunci când Bărbuț nu îl ajuta deloc, adică întreaga repriză secundă. Nu înțeleg ce a fost cu Bărbuț, dar după debutul bun de repriză, a jucat lamentabil, având și o poziționare foarte slabă în teren. Nu părea în apele lui, dar dacă e vorba de o problemă medicală, de ce l-a forțat Alexa? Dacă nu e cazul, atunci de ce nu i-a atras atenția?

De partea cealaltă, Popescu a avut un meci ceva mai slab ca precedentele, mai ales în defensivă, unde a avut probleme. Curtean a jucat în nota obișnuită, a avut centrări mai bune astăzi, dar din nou a pierdut multe mingi, care au pus adversarii pe contraatac. La fel, nici Zicu n-a fost mereu în meci, n-a tratat fiecare fază cu maximă seriozitate, dar a și creat pericol de câteva ori. Llorente pare să joace după modelul „una caldă, una rece”, de data aceasta fiind vorba de una rece, cu multe pase greșite. Conaționalul Hernandez nu s-a prea remarcat nici el. Rufino arată un mare potențial, dar a cam dispărut după ce am luat golul doi.

Sunt multe de analizat, iar deciziile vor fi greu de luat. Consider că suntem încă în faza de construire a echipei și de pregătire a jucătorilor, astfel că nu mă îngrijorează încă prea mult rezultatele, mai ales că au fost și meciuri grele, cu echipe bune. Dar e important să marșăm spre acel prim 11 de bază. Iar dacă experimentăm improvizații în cel mai sigur compartiment - apărarea - atunci mi se pare că batem pasul pe loc.

Poli: Pap (3,5) - Luchin, Scutaru (6), Cânu (3,5), D. Popescu (5) - Curtean (5,5), Zicu (5,5), Llorente (4,5), Melinte (6), Hernandez (5) - Elek (5,5)

Schimbări:

Belu (6,5) pentru Luchin (min 13)
Bărbuț (5) pentru Hernandez (min 46)
Rufino (6) pentru Cânu (min 46)

 

1 Comments

  1. S-a vazut ca avem un lot mediocru. Valoarea fotbalistica trebuia compensata prin inteligenta tactica,lupta,daruire si concentrare. Venita cu rezervele practic Astra era de invins. Primul care a gresit a fost antrenorul prin titularizarea lui Luchin fundas lateral.Toti copii stiu ca Luchin inca de la Steaua nu joaca bine fundas lateral. A doua greseala a lui Alexa a fost intoducerea lui Canu fundas greoi predispus la faulturi dure in fata unor atacanti astrali destul de tehnici si vitezisti. A treia greseala titularizarea lui Pap care a gafat la meciul cu Dinamo. De ce este ascuns Smaranda cel care a jucat fbine in liga 2 ? Chiar Alexa este singur nu il mai trage de maneca nimeni la alcatuirea formatiei? Practic trei greseli de incepator parca nu cunostea echipa. De ce nu il roteste pe Dan Popescu cu Neagu cel care s-aremarcat in liga2 ?
    Apararea trebuie sa fie standard tot timpul daca jucatorii sunt apti Bellu,Luchin, Scutaru, Popescu .Numai asa se formeaza relatii de joc si valoarea mai scazuta este compensata de grup mai usor.
    Oricum zilele lui Alexa sunt numarate.Ne trebuie un antrenor mai experimentat fara partipriuri cu o tactica adecvata lotului subtire pe care-l avem fizic si tehnic.

    ReplyDelete