CR: Râmnicu Vâlcea - Poli 0:2 (0:2)

Dacă nu ne rămâne altceva la capătul acestui meci, dincolo de calificare adică, sigur vom putea revedea cu plăcere reușita de la distanță a lui Llorente, care a ucis practic jocul încă din prima repriză. Altfel, nu am avut parte de prea multe lucruri interesante - sincer, chiar nu știu ce să scriu în cronică. Important e că am trecut de acest tur, dar am ratat din nou ocazia să dăm o șansă celor mai tineri din lotul nostru, cu Sîntean și Sorescu introduși de abia în minutele 89 și 90.

Ca s-o luăm de la început, Poli a deschis scorul repede, în minutul 4. Atunci, Croitrou a luptat la o centrare a lui Melinte, care a evoluat fundaș dreapta azi, și a fost agățat în careu de un adversar. Penalty-ul a fost transformat fără mari emoții de Curtean și premisele jocului erau deja schimbate. După o perioadă de tatonare, în care singura șansă a apărut la o altă centrare a lui Melinte, la care Bărbuț n-a reușit să pună piciorul bine, a venit cam de nicăieri desprinderea. Minutul 26, mingea pleacă de la același Melinte în centru, către Llorente, spaniolul face un un-doi cu Croitoru, își plasează balonul pentru șut pe la 22 metri și lovește perfect cu stângul, cu șanse minime pentru portarul advers.

N-am mai notat mare lucru în prima repriză, ba chiar în tot restul partidei. Pentru noi, Rufino (șut din unghi), Curtean și Croitoru (șuturi de la marginea carelui) au mai încercat ceva pe parcursul reprizei secunde, în vreme ce gazdele și-au încercat norocul fără prea multă convingere, Smaranda fiind rar testat. Cornerele au reprezentat cel mai mare pericol, dar de regulă ne-am descurcat și în aceste situații. Poli a controlat eficient jocul, fără să se expună prea mult, ceea ce a limitat oportunitățile ofensive, mai ales că și vâlcenii au ales să se apere aglomerat, în ciuda scorului.

Despre jucători, aș da plusuri mai mari pentru Bocșan, Croitoru, Llorente, Melinte și Neagu. Plăcută și revenirea lui Scutaru, bătăios și convingător în mai toate fazele. De cealaltă parte, Rufino, izolat în față, n-a reușit mai nimic, Bărbuț a fost mai util în apărare/mijloc, decât în atac, în vreme ce Artean nu a reușit foarte eficient să creeze superioritate în zona centrală. Și de la Curtean aș fi vrut să văd un aport mai consistent, dar ceva n-a mers deloc, numeric, în ultima treime.

O victorie destul de cinică, așadar. Tot la zero, cum ne-am obișnuit deja, și cu o organizare defensivă solidă - momentele de dublaj au fost în special frumos de urmărit. În schimb, ar fi fost interesant să vedem ceva mai mult pe faza de construcție. Ar fi fost și mai interesant ca juniorii aduși în lot să prindă mai mult de două atingeri de minge, căci dacă nici într-un meci cu o formație de ligă secundă, când ai avantaj solid, nu le dai un sfert de oră, atunci când? În fine, simt puțin că-mi răcesc gura degeaba cu treaba asta, Marin are un lot super-stufos, cu jucători consacrați, pe care e obligat să-i rotească, să țină pe toată lumea mulțumită.

Ca o paranteză, și Poli II a învins în fața județeană a Cupei României pe Banatul Nerău, scor 4-3.

Hai Poli!

Poli: Smaranda (6) - Melinte (6), Scutaru (6), Bocșan (6), Neagu (6) - Artean (5,5), Llorente (6,5) - Bărbuț (5,5), Croitoru (6), Curtean (5,5) - Rufino (5)

Schimbări:

Zicu pentru Rufino (min 79)
Sîntean pentru Croitoru (min 89)
Sorescu pentru Bărbuț (min 90)

 

0 Comments