Pandurii - Poli 3:1 (3:1)

Tributul unui început somnoros de meci, al folosirii unui jucător de abia refăcut în persoana lui Luchin, al ineficienței în atac - toate acestea au conlucrat împotriva noastră și au dus la o înfrângere destul de neplăcută. Gazdele au dat dovadă de maturitate și abilitate, înscriind la trei din cele patru ocazii avute, ca apoi să se apere grupat în repriza secundă, când Poli a avut o posesie covârșitoare, dar lentoarea noastră ne-a descusut multe faze ofensive. Aspectul general este, în continuare, al unei echipe mici, care are anumite calități, dar care nu reușeste să le maximizeze cu consecvență. Golul lui Goga stă la baza acestui fenomen, decarul nostru fiind protagonist în alte trei faze ideale de poartă, în care nu a reușit însă să facă diferența.

Ca desfășurare, prima repriză a aparținut clar Pandurilor. Aceștia au deschis scorul în minutul 3, dintr-o fază fixă, libera executată de Nistor din stânga găsindu-l perfect pe Săpunaru, scăpat de marcajul lui Luchin și ținut în joc de Popescu, care a finalizat fără cusur cu capul. Nu ne-am dezmeticit de fel după acest debut nefast și cinci minute mai târziu aveam de recuperat două goluri: Ciucur îl depășește pe Popescu în flanc, centrează în fața porții unde îl găsește pe Hora, demarcat între Luchin și Belu. Era să fim îngenunchiați încă din primul sfert de oră, căci în minutul 13, o altă centrare din zona lui Popescu găsindu-l pe Droppa în careul nostru, care a trimis cu capul de lângă Scutaru. însă Kirschstein a reușit să pareze. Replica noastră, absolut absentă până atunci, s-a arătat în minutul 25, când întâi Llorente a tras destul de moale de la distanță, iar în continuare fazei imediat următoare, mingea a ajuns la Goga în marginea careului, dar acesta n-a prins poarta. Ritmul jocului era dictat în continuare de Pandurii, care chiar dacă nu mai aveau ocazii, păreau liniștiți - și, așa cum se întâmplă, din liniștea asta s-a ivit încă un gol. Era minutul 35, Hora s-a infiltrat între liniile noastre într-o acțiune bună condusă în trei, Luchin aleargă din jucător în jucător, fără să primească susținere de la închizători, dar nu ajunge decât să devieze șutul lui Hora din marginea careului, care îl depășește astfel pe Kirschstein. Poli tresare din nou pe final de repriză, când reușim să și reducem din handicap. Întâi, în minutul 43, O. Popescu îi centrează pe cap lui Goga, dar acesta dă puțin pe lângă, ca apoi acținea să se repete din partea stângă, cu Rufino servant și tot Goga la primire, iar de această dată cu succes, Goga lovind cu capul pe colțul gol, pe lângă Mingote.

Aveam niște fărăme de speranțe pentru repriza secundă și desfășurare acesteia ni le-a hrănit o vreme, doar că nu cu ce aveam nevoie - goluri. Dominarea noastră teritorială, pe fondul unei așezări ultra-defensive a gazdelor, ar fi putut și ar fi trebuit să ne aducă măcar un gol, mai ales că gorjenii n-au fost chiar preciși în intervențiile lor. Presiunea pusă în cele mai multe faze ale jocului ne-au permis să recuperăm repede, ba chiar să interceptăm mingi în zona careului, doar că fără rapiditate în execuții. Am avut trei ocazii bune, pe parcursul celor patruzeci și cinci de minute: în minutul 57, ne grupăm perfect și recuperăm la centru, Hernandez îl lansează lung pe Rufino și acesta trage din marginea careului, la vreun metru sau doi de vinclu (și pe fondul lipsei sale de viteză); în minutul 80, Elek a primit o pasă excepțională peste apărare (Llorente? O. Popescu? Luchin?), a intrat în unghi, i-a pus însă balonul în spate lui Goga, care n-a putut să-și facă pașii și a tras din prima, un apărător respingând balonul în drumul să spre poartă; după semi-ocazia lui Llorente două minute mai târziu, când a șutat pe lângă din 20 metri, Goga a beneficiat de o recuperare în marginea careului, a încercat să se poziționeze de șut, dar până la urmă n-a reușit decât să tragă în blocaj. Pe lângă aceste faze, au fost numeroase acțiuni când ultima atingere era prea lentă, sau un jucător ținea prea mult de minge, sau alegerea pasei era neinspirată - genul de momente care ar fi putut ușor să se transforme în mari ocazii, doar că lipsește, în continuare, execuția în viteză. Astfel, scorul a rămas cel stabilit la pauză, deși gazdele de abia au mai ajuns în jumătatea noastră și au trimis un singur șut, mult pe lângă. Dar asta este.

Remarcile din introducere acoperă concluziile acestui meci. Fragilitatea defensivă ne-a costat astăzi, nu doar golurile pe care le-am încasat, ci și spiritul de luptă - a fost evident greu să ne reașezăm mental. Discutabilă nu doar titularizarea lui Luchin, o mutare neinspirată în condițiile în care aveam jucători capabili și pregătiți să joace în acel post, cât și prezența în primul unsprezece a lui Sarmov. Acesta nu a reușit nici să creeze superioritate când a contat, la mijloc, și a pierdut de două ori mingea în zone periculoase cu pase imprecise. D. Popescu a făcut azi primul său meci slab în tricoul Politehnicii, chiar dacă ar fi putut beneficia de mai multă susținere defensivă de la colegii de linie, în special la al doilea gol. Utile introducerile lui O. Popescu (pentru accidentatul Bărbuț) și Croitoru, doar că și ei sunt jucători destul de lenți, chiar dacă au capacitatea să contribuie activ la controlarea zonei centrale. În față, Rufino a dat centrarea de gol, dar în rest a intrat greu în joc. Goga, în schimb, deși nu a evoluat chiar vârf central, a fost principalul nostru pericol, ca în mai toate ultimele meciuri. Problema stă în eficiența sa, căci astăzi ar fi trebuit să marcheze neapărat de cel puțin două ori. În rest, destulă suferință și lipsă de inspirație, chiar dacă partida a luat o turnură mai fericită decât cea de la Viitorul, unde am avut parte de o primă parte foarte asemănătoare.

Ajungem, din nou, într-un moment în care avem mare nevoie de una, două victorii. Play-off-ul pare un vis prea departe acuma. Cred însă că orice insinuare că eșecul de astăzi ține în principal de problemele financiare de la club este prost plasată - Poli a arătat aceleași lucruri ca în mai toate partidele acestui sezon, cu plusurile și minusurile care ne-au (prea) obișnuit.

Poli: Kirschstein (5) - Belu (5), Scutaru (5), Luchin (4), D. Popescu (4,5) - Goga (6), Sarmov (5), Llorente (5,5) - Bărbuț, Rufino (5,5), Hernandez (5,5)

Schimbări:

O. Popescu (5,5) pentru Bărbuț (min 28)
Croitoru (5,5) pentru Sarmov (min 46)
Elek pentru Rufino (min 65)

1 Comments

  1. Penibil. Greseli ale antrenorului si a jucatorilor. Asezarea in teren jalnica vina antrenorului care nu a asigurat o echipa compacta pa doua linii. Spatii pentru jucatori rapizi care s-au simtit ca la antrenament. Chiar asa sa nu fie in stare sa pregateasca meciul domnul FM. Alta penibilitate cu Sapunaru. Si copii de la gradinita stiu cum urca Sapunaru la loviturile libere numai jucatorii nostrii nu au auzit sau vazut aceasta schema. Penibil,penibil. Ca am dominat repriza a doua este o falsa iluzie. Pur si simplu Pandurii s-au conservat vazand ce slabi suntem., O echipa care primeste gol in primele minute ale unui meci este nepregatita fizic si psihic.

    ReplyDelete