Poli II - Sânnicolau Mare 1:4 (1:1)

Viața grea continuă la Poli II, alb-violeții fiind învinși astăzi de o vecină de clasament. Diferența a fost făcută în ultimul sfert de oră, când oaspeții au profitat la maxim de slăbiciunile defensive deja bine cunoscute ale tinerilor poliști. Sîntean a marcat unicul gol pentru noi, dar impresia de ansamblu este una de neputință.


Prima repriză n-a fost una rea, chiar dacă oaspeții au început mai tare. Intervenția portarului Filip din minutul 5 n-a fost prea decisă, dar am scăpat cu fața curată, ca în minutul 11 să fim ajutați de bară, la un șut din lateral dreapta. Replica noastră vine câteva minute mai târziu prin Sîntean, care întâi trimite peste și apoi nu reușește să imprime forță unui șut din interiorul careului. Fața jocului se schimbă odată cu apariția lui Grigoraș pe margini și Poli are trei șanse mari de a marca între minutele 23-25. Prima, poate și cea mai mare, vine la capătul centrării lui Aharoni, care îl găsește pe Codrean în interiorul careului mic, însă voleul acestuia îl ia la țintă pe portarul advers; a doua șansă pleacă tot de la Aharoni, care trimite în zona centrală de unde Kokora trage o dată în portar și o dată în blocaj; a treia e o contră ce părea inițial să fie trei contra unu, dar zona careului s-a mai congestionat până la finalizare, care i-a aparținut lui Codrean, un șut slab, după ce mingea circulase pe ruta Aharoni - Sîntean.  Așa cum se întâmplă, cinci minute mai târziu oaspeții deschid scorul: fundașii centrali nu pot bloca/deposeda un adversar în fața careului, jocul este deschis pe stânga, iar centrarea perfectă la colțul lung este finalizată cu calm. Filip are apoi de intervenit la un șut de la distanță, și chiar dacă n-o face prea sigur, faza se stinge, iar în minutul 39 reușim egalarea: Pop îl deschide pe Sîntean, acesta fentează un adversar și rămâne singur cu portarul, poziție din care nu greșește. Până la pauză, Filip arătă priză bună la alte două șuturi de la distanță, astfel că scorul rămâne egal.

Mitanul secund a fost unul mai tern, de ambele părți. Oaspeții nu au profitat de eroarea lui Podină din minutul 59, și nici la coordonarea slabă a liniei defensive în minutul 65, când Filip a respins acrobatic un șut din voleu. Am cedat până la urmă în minutul 70, la un nou moment de uluială al apărătorilor noștri centrali, fentați în două rânduri de un adversar singuratic, astfel că acesta a reușit să se poziționeze pentru un șut în forță de la marginea careului pe care Filip nu l-a mai prins. Replica noastră a lipsit, doar Sîntean mai încercând un șut, peste, în minutul 84, ca apoi oaspeții să marcheze de alte de două ori pe final. O fază plecată de la o greșeală a lui Totic, care în loc să-l lanseze în diagonală pe Aharoni, liber, a încercat un lung de linie pentru Sîntean, tatonat de doi adversari, iar pe recuperare Sânnicolau Mare a pătruns în careu, Filip a ieșit la întâmpinare, dar lipsa de marcaj din zona centrală a făcut ca mingea centrată acolo să fie finalizată lejer, cu latul, în poarta goală. În fine, în minutul 90 a fost rândul lui Podină să fie depășit 'ca-n curtea școlii', Filip a respins în primă fază, dar apoi mingea a revenit central și portarul nostru n-a mai avut ce face la al doilea șut. În sfârșit a venit și finalul partidei, un meci tare chinuit al unei echipe căreia îi lipsesc calitatea și experiența în aproape toate compartimentele.

Și ca să le spunem pe nume, am fost în special dezamăgit de Potocianu, Postolache și Codrean. Primul a greșit de atâtea ori azi că nici nu am putut numără, greșeli cu atât mai scumpe cu cât el este căpitanul echipei și ar trebui să ofere siguranță colegilor mai tineri; al doilea nu reușește nicicum să lege jocul la mijloc, deși ține mult de balon; iar al treilea a vrut, dar nu i-a ieșit nimic, fiind vădit cuprins de teamă odată cu înmulțirea nereușitelor.
Dar de ce să ne oprim aici? Aharoni, exceptând momentele în care a dat să-l impresioneze pe Grigoraș, s-a plimbat mai mult pe teren și a gesticulat la coechipieri; Podină a alternat intervențiile utile cu erorile costisitoare; Kokora a intrat în două, trei combinații constructive tot meciul și a trimis câteva șuturi peste din poziții bune; Haruț, deși ceva mai solid defensiv, a lipsit complet pe partea ofensivă, în vreme ce Totic a suferit la plasament.
Singurii jucători despre care pot să scriu de bine sunt: Pop, care a fost solid la recuperare, a oferit câteva pase verticale cu potențial, chiar dacă a dispărut pe final din joc; Filip, care a trecut peste nesiguranțele din prima repriză și a arătat priză la o serie de șuturi; și Sîntean, deși mai izolat ca de obicei, a fost singurul jucător care a reușit să mai lege ceva în ultima treime.

Chiar dacă am ajuns să avem o echipă încropită de ici, de colo, am văzut exemple de fotbal bun atunci când ochii lumii au fost îndreptați spre echipă - așa cum a fost cazul partidei cu Ripensia. Pe de-o parte, jucătorii trebuie să fie mai implicați și să să lege jocul mai mult, dar pe de altă parte e clar că vârsta sau lipsa de calitate a unor jucători prezintă limite greu de depășit în perioada imediat următoare.

Poli: Filip - Haruț, Potocianu, Podină, Totic - Codrean, Pop, Postolache, Aharoni - Sîntean, Kokora

Schimbări:

Gavruță pentru Kokora (min 77)
Andreca pentru Codrean (min 84)

0 Comments