Mini-avancronica unui nou sezon de Liga 1

Chinurile facerii unei decizii oricum neplăcute, dar transformate într-o scenetă jenantă între LPF și FRF, s-au încheiat ieri. Poli va evolua în L1 începând chiar de mâine, când jucăm în deplasare cu Dinamo, de la ora 21.00.

Între timp, situația finanțării este neschimbată de la ultima contemplare, investitorul Tudose, cu limba sa dulce/tăioasă, încercând în continuare să găsească o cale de a se proteja în fața unei decizii îndreptate împotriva clubului în recursul vs Curtea de Conturi. Ba mai mult, Miculaș își asumă autoritatea de a spune că Poli nu are nevoie de un investitor. Și normal cumva, că e puțin probabil ca un investitor privat să-l mai rețină în organigramă. Pe deasupra, tot Miculaș clamează cu siguranță că penalizarea de opt puncte pentru neîndeplinirea baremului e ca și stearsă via unei acțiuni viitoare la TAS.

Până să vedem cum se va soluționa și această tevatură, ar merita să aruncăm un ochi asupra unsprezecelui probabil de mâine. Echipa din prima repriză cu Sebișul a arătat astfel:

Straton - Sorescu, Cânu, Şeroni, Neagu - Artean - Bărbuț, Croitoru, Cârstocea, Vădrariu - Elek

Din cei intrați în a doua repriză, singurul pe care l-aș vedea cu o șansă de titularizare e Scutaru - asta cu condiția unui contract valabil. Nu știu dacă mai apare cineva peste noapte, dar nu văd cine ar putea să tresară și să plonjeze direct în primul unsprezece. De fapt văd, dar prefer să n-o facă.

Faptul că începem cu un meci în care nu ni se dă nicio șansă este ok. Dinamo vine pe spinarea unei victorii dominante în fața campioanei Astra, noi venim de nicăieri. Pentru L1, avem un lot (sub)mediocru, lipsit de fotbaliști de valoare: doi jucători la 36 ani, doi proaspăt reveniți la nivelul L1, trei fotbaliști de L2, alți trei jucători care au evoluat (slab) anul trecut în prima ligă și un junior. Chiar și așa, dacă aș crede că suntem mental pregătiți pentru acest meci, aș zice că e absurd să n-avem nicio șansă, dar mă îndoiesc că vâltoarea ultimelor săptămâni n-a afectat și jucătorii. Ideal ar fi să jucăm fără presiune, cât mai defensiv, și să avem energia de a lupta nouăzeci de minute. N-avem nevoie de puncte acum, dar am avea nevoie de o atitudine pozitivă și de un rezultat decent pe care să construim în etapele următoare.

Mai departe, sper doar să nu ne hazardăm în achiziții. Dacă există doi, maxim trei jucători de suficientă calitate cât să intre direct în primul unsprezece, ok, hai să-i aducem. Dar altfel, orice permutații deosebite la nivelul lotului vor face mai mult rău decât bine. La situația noastră din clasament avem luxul de a nu forța limitele competențelor administrative și manageriale, să ne regrupăm cu ce avem și să facem tot posibilul ca iarna să ne găsească într-o oarecare ordine. Am mutat destul la nivelul jucătorilor, e momentul în care trebuie să ne ocupăm și de celelalte aspecte care țin de succesul unui club sportiv - oricum turul de campionat are toate șansele să fie un calvar.

Dacă Tudose acceptă proiectul, atunci, se știe, are deja un trio pregătit cu Edi Iordănescu, Ionuț Popa și Massimo Pedrazzini, dublați la nivel administrativ de Aurel Damian (impresar) și Renzo Rossi (manager sportiv). Dacă nu, tot trebuie să completăm rândurile, deși nu sunt optimist cu privire la perspective. Important e să ne mișcăm constructiv, cu privire măcar la un termen mediu. Altfel, putem să ne luăm stânca și să găsim alt deal pe care s-o împingem.

P.S. Instalarea lui Sorin Drăgoi, actualul city manager, ca președinte la club nu bate înspre o continuare a pistei Tudose. Chiar dacă Drăgoi vine cu o reputație destul de bună, reprezintă încă unul din șirul președinților de la Poli fără mare experiență în sectorul sportiv - exceptând, e drept, poziția de vicepreședinte al Federației Române de Golf.

0 Comments