Mai rar mi-a fost dat să văd un meci pe care Poli să-l trateze cu atâta teamă de rezultat. Declaraţiile lui I. Popa au cântărit greu asupra jucătorilor, care n-au avut curajul să forţeze măcar egalarea, după ce au oferit oaspeţilor pe tavă unicul gol al întâlnirii. La capătul a nouăzeci de minute, au fost vreo patru-cinci şuturi pe poartă în total, partida transformându-se într-un lasă-mă să te las de tristă amintire. Sigur, e bine că nu ne-am făcut de râs, că s-au adunat nişte bani pe urma meciului, dar nu a fost o dispută care să mă lase cu o stare de bine.
Partida a început sub auspicii triste în afara terenului, când un spectator a trebuit preluat de către ambulanţă. Pe teren, ne-am trezit conduşi în minutul 7: Llorente a pierdut o minge la centru, cumva am recuperat-o în apărare şi aceasta a poposit la Croitoru în treizeci de metri; căpitanul a mişcat greoi, a pierdut posesia, iar cum Bocşan şi Scutaru erau ieşiţi din poziţie, Tănase a găsit mult spaţiu şi a finalizat puternic din cincisprezece metri. Oaspeţii au mai avut o şansă în minutul 11, şutul lui Muniru găsind tribuna, la fel ca alte două, trei încercări steliste de-a lungul partidei. În dreptul nostru putem trece două semi-şanse, una la un şut al lui Henrique din unghi foarte închis şi una la o finalizare, tot din unghi, a lui Doman, ambele respinse de portar. Finalul de repriză ne-a dat emoţii când Străuţ a reuşit să intervină excelent la De Amorim, scăpat singur cu Straton, iar la cealaltă poartă i-am văzut pe Bocşan şi Henrique jenându-se unul pe celălalt la cornerul care a închis primele patruzeci şi cinci de minute.
Dacă prima parte n-a fost prea dinamică, a doua nu s-a ridicat nici pe atât la un nivel impresionant. Odată cu ieşirea lui Henrique în minutul 54, abilitatea noastră de a reţine cumva posesia în jumătatea adversă a scăzut simţitor, iar până în minutul 69, la mingea aruncată de Popa în careul nostru şi pe sub care au trecut doi stelişti, nu am văzut nimic notabil. La scurt timp a avut şi Golubovic o şansă cu capul, din careul mic sau pe acolo, însă finalizarea a fost fix pe Straton, ca apoi Boldrin să profite de o mică degringoladă defensivă, tentativa lui spectaculoasă de a înscrie fiind curmată de Bocşan. Dincolo de lipsa de ocazii foarte clare ale liderului, descuranjantă a fost penuria de oportunităţi de partea noastră. Cumva am reuşit totuşi să legăm două, trei faze în ultimele zece minute, fără a le finaliza prea inspirat - la prima, Doman a tras din marginea careului, însă n-a fost un şut greu de reţinut; Bărbuţ a trimis peste la o minge venită oarecum întâmplător de la Popovici, înainte ca Mailat să fie blocat în marginea careului la chiar ultima fază. Şi apoi s-a gătat.
Aş vrea să spun că sunt multe de zis, dar chiar nu sunt. Apărarea a fost solidă, cu un bravo special lui Bocşan şi jucătorilor din benzi. Mai sus, Artean şi Llorente au avut probleme cu controlul la centru, ceea ce a oferit câteva şanse oaspeţilor. Bărbuţ şi, surprinzător poate, Doman au încercat ceva în flancuri şi au dus câteva faze, însă finalizările n-au fost prea inspirate. E clar că un vârf precum Henrique poate face mult bine echipei, chiar şi atunci când joacă destul de izolat, cum a fost cazul astăzi, problema fiind totuşi că brazilianul nu va duce niciodată (în viitorul apropiat) un meci de nouăzeci de minute. Ba mai mult, acum pare să se fi accidentat din nou! Dacă alternativa pe post rămâne Popovici, nu te ajută prea mult. Dezamăgitoare gafa lui Croitoru, care în rest a jucat cu travaliul său obişnuit, fiind poate parţial vinovat că nu am scos măcar o ocazie cât de cât din cele câteva cornere pe care le-a executat. Dintre ceilalţi jucători intraţi, pe lângă Popovici, care a avut foarte puţine mingi, mi-a plăcut ce a adus Mailat în puţinele minute pe care le-a prins şi am rămas confuz la introducerea lui Cârstocea în minutul 86, când măcar ai fi putut simula ceva ofensiv, aruncându-l pe Drăghici în faţă.
Steaua a arătat complet neconvingătoare, poate acesta este şi motivul pentru care resimt un gust amar după prestaţia din această seară. Dar n-ai ce să-i mai faci, importante vor fi următoarele două partide, cu Gaz Metan şi cu ASA Târgu Mureş, meciuri din care trebuie să scoatem ceva, dacă e să ducem trena acestui sezon, cumva, cumva.
Începând cu acest meci, avem bucuria de a îmbogăți cele scrise cu imagini de la firul ierbii. Mulțumim, Sașa Pastor! Click aici pentru galeria foto.
Poli: Straton (5,5) - Străuţ (6), Scutaru (5,5), Bocşan (6), Novak (6) - Artean (5), Llorente (5) - Bărbuţ (5,5), Croitoru (4), Doman (5,5) - Henrique (5,5)
Schimbări:
Popovici (5) pentru Henrique (min 54)
Mailat pentru Croitoru (min 79)
Cârstocea pentru Doman (min 86)
1 Comments
Un meci facut cadou prin pasivitate si respect exagerat.A fost momentul sa invingi Steaua dar nu l-am valorificat. Problema pregatirii fizice a aparut din nou din min75. Gol facut cadou fara atitudine si dorinta de a lupta cu o echipa care putea fi invinsa. Nu am avut ce intotdeauna a fost atuul lui Poli te iei la tranta cu orice adversar dai totul pe teren invingi sau pierzi dar nu esti trecut la clasa iepure fricos.
ReplyDelete