În compania echipei de liga a III-a din județul învecinat, alb-violeții au folosit două formule diferite în cele două reprize, diferența de calitate fiind vizibilă. Cu mulți tineri în prima parte, oaspeții au fost mai prezenți în joc, ca odată cu intrarea titularilor, partida să se desfășoare aproape exclusiv în jumătatea adversă. Exprimarea ofensivă suferă însă, pasele curg greoi, și Pedro arată în continuare ieșit din orice s-ar putea numi o dispoziție de joc. Rezultatul a fost întors grație reușitelor semnate de Șeroni și de Popovici.
După ce Novak a fost aproape de a deschide scorul la debut, șutând în plasa laterală, jocul a continuat sub nota echilibrului. Apărarea noastră s-a prezentat firavă în zona păzită de Fridrich, și dacă la o primă acțiune periculoasă a oaspeților am fost salvați de Straton, nici acesta n-a mai putut face nimic când tânărul fundaș a trimis slab înapoi cu capul și un adversar a interceptat mingea, reușind să înscrie. Poli a replicat doar printr-un atac pe ruta Mailat-Doman, cel din urmă recepționând o pasă care l-a pus într-o poziție bună de finalizare - e drept, cu fundaș în cârcă -, dar Zimmerman a respins șutul. Oaspeții au mai avut două șanse mari, cea mai importantă dintre ele o minge lungă, în aceeași zonă centru-stânga, finalizată peste din situație de unu la unu cu portarul. De partea noastră a fost greu să construim, singurul fenomen remarcabil fiind faptul că Mailat s-a perindat asemeni lui Messi pe teren, din flanc în zonă centrală, adeseori retras, fără prea multă eficiență însă. În plus, pe parcursul reprizei au fost nevoiți să iasă Vasi și Scutaru, ușor accidentați - să sperăm nimic grav.
Partea a doua a fost dominată copios de noi, dar fără mari șanse de poartă. Golul lui Șeroni a venit la capătul unui corner executat de Fucek, ca reușita victoriei să-i aparțină lui Popovici, la capătul unei centrări semnate de Novak. De fapt, acesta din urmă de abia reintrase, pentru Neagu, care în repetate rânduri a evitat să joace cu Fuček, deși croatul a tot încercat să urce în flanc. Pe lângă goluri, Străuț și Cânu au mai trimis spre poartă, din faze fixe, primul cu capul pe lângă, al doilea din foarfecă, pe poziția portarului. Și cam atât.
Despre joc n-aș mai spune prea multe, fiindcă e și greu să judeci care anume sunt obiectivele antrenorului în această fază atât de intensivă. Šoljić arată bine la centru, mereu activ, curajos, solid, cere mingea, deși pare să nu iubească șutul de la distanță. Fuček, precum am menționat, e încă neintegrat, însă ar putea să-și treacă deja numele pe lista executanților de faze fixe. Mi-a plăcut și Haruț, care a judecat bine mai multe acțiuni defensive, dar mai are de lucrat în plan ofensiv.
În rest, mă concentrez pe ce mă îngrijorează - letargia lui Pedro și absența lui Bărbuț. Chiar dacă cel din urmă a mai scos câteva faulturi, în lipsa spațiilor n-a reușit nici astăzi să iasă în evidență, și sper doar că nu continuă în forma dezamăgitoare de la finalul anului trecut. Brazilianul, în schimb, pur și simplu nu face mai nimic util pe teren, e greoi, ține mult de minge și pasele ofensive nu se leagă de fel. Riscăm mult dacă nu mai dezgropăm de undeva un atacant pentru partea rămasă din acest sezon.
Poli (repriza I-a): Straton - Hăruț, Scutaru (Morariu), Fridrich, Novak - Pădurariu - Mailat, Bârnoi, Vasi (Croitoru), Doman - Popovici
Poli (repriza a II-a): Smaranda (Curileac) - Străuț, Cânu, Şeroni, Neagu (Novak) - Šoljić, Artean - Bărbuț, Croitoru, Fuček - Pedro Henrique (Popovici)
0 Comments