Amical: Honved Budapesta - Poli 1:0 (0:0)
Cu un lot decimat (fapt care și-a pierdut între timp tot umorul), Poli s-a deplasat la Budapesta pentru a încheia acest set intensiv de meciuri amicale. Ce rol a jucat tocmai această intensitate, pe lângă tipul pregătirii fizice/alimentației, absența unui om de profil în pregătirea fizică și susceptibilitatea individuală a jucătorilor le rămâne celor responsabili să contempleze. Pe parcursul jocului, Ionuț Popa a făcut doar trei modificări, deși pe bancă mai erau câteva variante, dar scopul a fost, îmi imaginez, definitivarea primului unsprezece și expunerea acestuia presiunii fizice a unui meci de nouăzeci de minute.
Honved e o echipă bună, aflată pe locul secund în prima ligă din Ungaria, deci înfrângerea nu e neapărat o cauză de stres major - chiar dacă acum o săptămână au fost învinși, 0-1, de adversarii noștri de luni, Gaz Metan. Grijile sunt altele, în principal în ceea ce privește atacul și cuplul de fundași centrali - proba video arată că golul încasat la Budapesta, a venit tocmai pe zona centrală. Mai multe pe această temă într-un articol prefață la partea a doua a sezonului.
Poli: Straton (min. 75, Curileac) – Străuț, Bocșan, Cânu, Șeroni – Artean, Soljic – Bărbuț, Croitoru (min. 80, Bârnoi), Doman – Drăghici (min. 75, Popovici)
Reorganizarea Centrului de Copii și Juniori
Surprinzător, și nu chiar, Aurel Șunda a fost coborât din funcția de director al centrului, dar va rămâne în cadrul clubului. Adevărata surpriză e numirea lui Adrian Stoicov, antrenorul echipei secunde, în locul său. Pentru a acoperi golul apărut la Poli II, a fost adus un antrenor virtual necunoscut, Victor Collins, român care a jucat peste mări și țări, cel mai recent practicând antrenoratul în Canada și Irlanda.
Promovarea/recalibrarea profesională a lui Stoicov este o mutare bună. De când am făcut interviul cu el acum câteva luni, ne-a lăsat impresia unui interes și dincolo de ce se întâmplă între cele două porți ale terenului de fotbal. Important este ca ideile pe care ni le-a expus să reușească să le cristalizeze într-o viziune coerentă, așa cum e ea dictată și de limitările noastre financiare. Printre prioritățile aplicate se vor numără, cu siguranță, practicile de selecție și retenție a jucătorilor la nivel juvenil, precum și retenția la momentul împlinirii vârstei de 16 ani, respectiv la semnarea primului contract profesionist. Sperăm că măcar o parte din accent o să cadă pe dezvoltarea relației dintre club și tinerii jucători.
În acest context, aducerea lui Collins vine în completare cu experiența dobândită în campionate cu o organizare (mai) integrată. Canada și Statele Unite au un renume pentru felul în care abordează promovarea fotbalului către tineri, așa cum se întâmplă adesea când nu trăiești într-o țară în care fotbalul și dorința de a-l juca fac parte din status quo. Rămâne de văzut cât de adaptabil este noul antrenor și cum va gestiona munca cu juniorii, o sarcină cel puțin complicată.
O blamare jurnalistică
Dintr-un motiv sau altul, conducerea clubului a decis că o jurnalistă locală e, cumva, un factor important în compromiterea blazonului Politehnicii. Cu siguranță că lucrurile merg dincolo de evident, așa cum e el conținut în declarația președintelui Sorin Drăgoi:
"N-am interzis nimănui să vină, dar nu vreau să mai răspundem la întrebări… [n. ed. a scris că] Jucătorii nu sunt buni, sunt proști, conducerea e proastă, antrenorul e prost."Pare, în ciuda afirmației contrare a lui Drăgoi, o decizie agresivă, care, dacă i-ar păsa cu adevărat cuiva, ar face mai mult un deserviciu imaginii clubului. Să fim serioși, dintre toate publicațiile care exudă toxicitate în direcția Politehnicii - și aici putem vorbi liniștit de aproape oricine scrie despre club, în special în plan local - a o elimina pe una singură, tocmai pe cea care oferea cele mai multe informații cu grad destul de ridicat de acuratețe, e un gest care nu-și are rostul și nu-și găsește locul.
Un club ar trebui să fie mai presus de asemenea acțiuni și ar trebui să se protejeze din interior, nu prin atacuri la persoană. O fi o chestie de principiu, că cel mare n-are voie să dea în cel mic. Poate că jurnalista în cauză este dificilă, însă conținutul criticilor ei conține adevăr și, mai important, nu se îndreaptă sistematic împotriva clubului - ceea ce nu se poate spune despre alții.
2 Comments
Toate articolele Andei sunt adevarate in ceea ce priveste atitudinea clubului fata de juniori! Este abuziva o interzicere (pe principiul cine nu e cu noi e impotriva noastra)! Clubul trebuie sa accepte criticile care au fost exprimate si aici, trebuie sa faca ceva in privinta t5inerilor. Pana la urma nu jucatorii de peste 30 de ani sunt prioritatea! Ar trebui sa se constietizeze ca doar pretul unor juniori poate salva clubul de la o desfiintare previzibila!
ReplyDeleteDeși, vorbind anume de acel articol, eram de acord cu anumite părți din el, cred că am ajuns să accept că pentru ce avem noi nevoie în următoarele trei luni de zile, tinerii nu reprezintă soluția. Adică ai doi care ar fi cât de cât aproape de nivelul necesar, dar unul e în dispută contractuală.
ReplyDeleteȘi, culmea, dacă vă vine să credeți, Poli este printre echipele la care tinerii au jucat cele mai multe minute. Ceea ce oricum e puțin.