Amical: Național Sebiș - Poli 0:4 (0:2)

Am ajuns zgribulit acasă după deplasarea făcută în județul vecin, dar măcar am ajuns satisfăcut cu prestația alb-violeților. Reușitele semnate de Bîrnoi, Drăghici, Zaluschi și Popovici au fost destul de aspectuoase, primele două efort de echipă, al treilea din liberă și cel din urmă pe contră. Din fericire, am avut și inspirație de a prinde golul semnat de Zaluschi pe video:




Evenimentele partidei le-am notat în live-text și le atașez mai jos.

Cât despre întrebările mai importante, despre cum s-au prezentat nou-veniții - începem cu Zoran Radu, care nu s-a prezentat deloc.

Fundașul Khanya, care purta o cască neobișnuită pe cap, presupun că din cauza frigului, a arătat carențe de poziționare și nu pare să aibă intuiția unui fundaș. Pasa oferită lui Neagu, din care a pornit primul gol, a fost însă una excepțională, ceea ce, poate, ne duce cu gândul că sudafricanul ar merita încercat și la închidere, acolo unde a mai jucat în trecut.

Kayondo a fost introdus încă din prima repriză, dar n-a rămas pe teren până la final, timp în care a făcut adeseori pressing, dar nu a reușit să trimită vreodată spre poartă. În plus, pare puțin greoi în a deschide jocul, a lua deciziile care se impun în ultima treime.

Zaluschi, pe lângă golul reușit, a evoluat în nota pe care am observat-o și la Ripensia, cu o lentoare calculată, chiar dacă de această dată a jucat în spatele vârfurilor, nu ca ieri la închidere. Bouslimi n-a avut mai deloc de furcă cu adversarii, asta și grație faptului că gazdele au schimbat mulți jucători în a doua parte. Interesant este că Velcotă a rămas în teren tot meciul, singurul jucător folosit nouăzeci de minute, probabil datorită faptului că nici nu avem rezerve în flancuri, cu Munteanu și Ciucur accidentați. Am văzut la el câteva pivotări interesante, în rest doar efort.

Ce mi-a plăcut destul de mult a fost entuziasmul lui Popovici, care a vrut mult să se evidențieze la fiecare fază. Mai puțin agreabile mi s-au părut prestațiile lui Artean și Croitoru.

Să vedem ce ne rezervă următoarele partide și, mai ales, cine o să mai apară la completarea lotului.

Repriza I-a

Smaranda - Străuț, Khanya, Bocșan, Neagu - Oprea, Croitoru - Velcotă, Bîrnoi, Doman - Drăghici

Min. 6: ocazie mare pentru gazde, dar fostul polist Enciu trage pe lângă vinclu din interiorul careului

Min. 8: 1-0 Poli, gol Bîrnoi, a cărui șut nu chiar grozav lovește bara și intră în poartă

Faza a plecat de la o pasă lungă excelentă a lui Khanya, Neagu a continuat cu Doman în careu, iar centrarea sa a ajuns la Bîrnoi in 15 metri, care a înscris

Min. 16: 2-0, gol Drăghici, care pune capul la centrarea perfectă trimisă de Bîrnoi

Min. 30: șutul lui Velcotă este respins de portar, Doman reia din voleu de la marginea careului și nimerește bara.

Min. 34: Kayondo și Seroni ii inlocuiesc pe Drăghici și pe Neagu. Anterior Smaranda a fost înlocuit cu Straton.

Pauză 2-0. Șeroni a mai avut un șut respins de portar în vreme ce gazdele au trimis o minge de puțin pe lângă.

Repriza a II-a

Straton - Străuț, Melinte, Bouslimi, Șeroni - Artean, Vasvari - Popovici, Zaluschi, Velcotă - Kayondo

Min. 48: 3-0, Zaluschi la primul gol pentru Poli, înscrie din lovitură liberă

Min. 63: ocazie pentru Sebiș, dar din nou mingea nu prinde poarta în care între timp a intrat Curileac.

Min. 72: Bîrnoi reintră, iese Kayondo.

Min. 73: Popovici înscrie din pasa lui Zaluschi, dar se dă ofsaid.

Min. 76: Cochințu si Murariu intră pentru Străuț și Șeroni.

Min. 80: 4-0, Popovici, care înscrie cu bara după o lansare lungă.

Min. 87: Ca la golul patru, Popovici primește o minge lungă, scăpa de adversar, dar singur cu portarul trage pe lângă coltul lung.

0 Comments