Amical: Poli - Ghiroda 2:1 (2:1)

Grozavu a organizat pe astăzi o partidă amicală, pentru a se familiariza cu jucătorii pe care îi cunoaște mai puțin din lotul alb-violeților. Astfel primul unsprezece a fost un amalgam, cu Ciucur testat fundaș dreapta, Munteanu revenit în flanc, Bîrnoi titular în spatele vârfului Ciaccheri - un argentinian venit de la Botoșani, care probabil va semna cu clubul în zilele următoare. Acesta s-a și trecut pe lista marcatorilor, printr-o finalizare simplă, alături de Bocșan.


Ce se vede - și nu știu dacă este ideal - e că Velcotă pare opțiunea numărul unu pentru U21, în flancul stâng, cu Ciucur eventual mutat fundaș dreapta. Mai potrivită ar fi titularizarea lui Haruț și laterale ofensive cu Munteanu și Ciucur, dar internaționalul U19 a ratat întâlnirea cu noul antrenor, fiind plecat cu naționala. Oricum, Velcotă s-a prezenttat mai bine decât Bîrnoi, care pare ieșit din formă în acest debut de retur/play-out.

Esteban Ciaccheri s-a mișcat mult în față, dar nu pare să fie un vârf de careu. Oricum, ar putea aduce un dinamism bine-venit atacului nostru. Despre Bocșan s-a scris că ar putea pleca împrumut la Ripensia, o mutare care l-ar avantaja decât să nu joace la Poli, cu Akaki prima variantă de rezervă după Cânu/Melinte. Pe de altă parte, din moment ce nu e clar care este viitorul lui Șeroni în centrul apărării, am risca să rămânem în Cochințu.

Asta și dacă sârbul Marko Grulovic, un fundaș central în probe, nu rămâne la echipă - și din ce-am văzut azi, nu prea are argumente să rămână. A reapărut și Harald Fridrich, în tur la Lugoj, în L3, el fiind încercat ca variantă pe flancul stâng - o idee chiar bună, și dacă e să nu rămână acum. Alături de ei au mai jucat doi juniori, unul generația 1999, Adrian Holovcici, și unul 2001, Marco Buga.

Se mai anunță posibile veniri în această săptămână, deci să stăm cu urechile ciulte.

Filmul partidei, un meci activ în prima lui parte, mai de gherilă în a doua, în special odată cu îngreunarea condițiilor de joc din cauza ploii.

Poli: Smaranda - Ciucur, Akaki, Bocsan, Seroni - Enescu, Zaluschi - Velcotă, Birnoi, Munteanu - Ciaccheri

Min. 13: ocazie mare pentru Munteanu după un slalom al lui Bîrnoi, dar șutul merge pe lângă

Min. 15: 0-1, după o fază lucrată in flancul nostru drept. Marcatorul este Alexandru Dincă, jucător împrumutat de Poli la Ghiroda.

Min. 19: Ciaccheri nimerește bara la centrarea lui Munteanu

Min. 24: 1-1 Zaluschi trage din marginea careului, portarul respinge în față si Ciaccheri marchează

Min. 33: Portarul il blochează pe Enescu.

Min. 45: 2-1 Enescu centreaza dupa un corner, lovitura de cap a lui Bocsan e parată, dar mingea ii revine si inscrie.

Min. 53: Ghiroda are șansa egalării, dar un jucător trimite peste din careul mic, după un corner.

Schimbări:

Kayondo pentru Munteanu (min. 46)
Fridrich pentru Șeroni (min. 46)
Grulovic pentru Bocșan (min. 46)
Oprea pentru Enescu (min. 62)
Cochințu pentru Akaki (min. 71)
Holovcici pentru Ciucur (min. 71)
Buga pentru Velcotă (min. 76)

1 Comments

  1. Obiectiv : salvarea de la retrogradare. În paralel constructia unei echipe de viitor folosind potențialul de care dispune clubul .Grozavu este un antrenor curajos. Dacă va fi susținut o sa reușească cu siguranță. Baftă .Hai POLI!

    ReplyDelete