U19: Poli - CN Mureș 3:2 (0:2)
Așa de dominantă a fost prestația oaspeților în prima repriză, că scorul la pauză putea lejer să fie mult mai drastic. Cu un unsprezece slăbit de numeroase absențe - Andreici, Iseini sau Dorobanțu - alb-violeții au arătat deosebit de neconvingător cu mureșenii. Collins a abordat jocul cu trei fundași, dar s-a văzut forțat să schimbe la un sistem de patru după evoluția jocului. Scorul l-au deschis repede CN Mureș, când Ivanovici a comis un fault în careu, penalty-ul fiind transformat. Au urmat trei, patru ocazii bune pentru a consemna desprinderea, inclusiv o minge trimisă în bară și mai multe șuturi peste din marginea careului, în vreme ce Poli a sperat doar la două ieșiri pe contră, ambele tratate cu lentoare. N-a fost de mirare când a căzut al doilea gol, pe o slăbiciune a axului nostru central.
Deși Mureșul a slăbit motoarele în repriza secundă, perspectivele noastre nu s-au îmbunătățit. Nici n-am avut ocazii până spre jumătatea reprizei, o victorie fiind de neconceput. Au început totuși să apară niște faze fixe, din care n-am obținut nimic, înainte ca o insistență a lui Cochințu, mutat vârf, să fie recompensată: portarul a degajat în jucătorul nostru undeva în afara careului și mingea a intrat în poarta goală. Jocul s-a deschis imediat, ambele echipe au creat șanse, Trifon a intervenit bine într-o fază dificilă, și apoi am egalat dintr-o fază fixă, grație centrării lui Bonda și a loviturii de cap a lui Mirescu. Au urmat două ocazii mari ale lui Ochea, prima îndeosebi, însă de ambele ori a intervenit portarul. Și prin apărarea noastră bătea vântul, dar tinerii de la Mureș s-au văzut copleșiți de situație. După o perioadă de fragmentare a jocului, Poli a preluat conducerea, similar cu maniera în care a înscris primul gol: puțin pressing, o eroare a oaspeților, Cochințu a interceptat mingea în careu, i-a pus-o pentru șut lui Sîrbu, care a înscris. Deși CN Mureș a presat, nu au mai reușit să-și creeze vreo ocazie majoră, astfel că rezultatul a rămas acel nesperat 3-2.
Cele trei puncte sunt prețioase, dar dacă echipa nu reușește să-și crească puțin nivelul, îi va fi foarte greu să rămână în luptă la vârful clasamentului. Chiar și cu absenții pe teren, juniorii U19 nu au nicio garanție, lotul fiind unul slăbit. Astăzi a fost adus Roger Kecskes de la U17, care a intrat fără trac și contribuit la două din cele trei reușite ale echipei, dar nu este destul. Contează plecarea lui Podină, decizia de a nu-i returna pe Popan și pe Pop, care ar fi dat mai multă consistență echipei. Așa, sunt destui jucători care nu au un aport pozitiv la joc, evoluează cu teamă, uneori și fără convingere. Este și greu, când ești tratat ca o cauză secundară, așa cum este tratată echipa lui Collins - de departe cea mai performantă grupare a clubului, în ciuda condițiilor.
Bravo băieți!
Poli: Trifon - Andreca, Cochințu, Gavruță, Ivanovici - Ursu, Ochea, Bonda, Sevici - Kecskes, Sîrbu
Schimbări:
Andu pentru Ursu
Mirescu pentru -
Mihai pentru Andu
U17: Poli - CN Mureș 0:3
N-am mai putut sta la meciul juniorilor mai mici, care s-a dovedit a fi o nouă înfrângere. Aceștia nu au reușit încă să învingă în acest sezon, diferența de vârstă făcându-se simțită.
Poli: Popeț- Foca, David, Bain, Codrea- Românu, Chiriac- Buga, Toboșaru, Grosu - Dobrincu
0 Comments