Poli - FC Brașov 4:0 (2:0)

Alb-violeții au încheiat fastuos acest tur incredibil de bun, ce a depășit orice așteptări pe care le aveam. Spectatorii care au venit să-i susțină pe poliști au fost răsplătiți cu o partidă pe cinste, mai ales în repriza secundă, și au avut șansa să se încălzească la multele oportunități ale băieților lui Uhrin.



Debutul partidei nu a anunțat însă spectacolul ce avea să vie, căci oaspeții s-au instalat destul de comod în jumătatea noastră și au efectuat un pressing foarte eficient. Hadnagy a semnat prima ocazie a partidei, când a trimis cu capul spre poartă la un corner, dar mingea a fost pradă ușoară pentru Pantilimon. Brașovenii și-au tăiat singuri craca de sub picioare în minutul 19, când portarul alb-violeților a degajat lung, mingea a căzut la 20 de metri de poartă, a sărit peste Bucur și un jucător al oaspeților, iar când faza părea terminată, Voicu a trimis cu umărul înspre poartă, lăsându-l spectator pe Stelea! Deși presiunea a fost tot pe Poli în minutele ce au urmat, și chiar până la finalul reprizei, tot alb-violeții au reușit să marcheze, grație unei faze făcute de Bucur și finalizate, cu șansă, de Artiom Karamyan - la zece minute după prima reușită! Până la pauză Poli și-a mai trecut în cont o mare ocazie, Stancu încercând să-l lobeze pe Stelea din apropiere, dar fostul internațional a fost pe fază și a trimis peste poartă, iar în minutul 44 Goga a șutat de la distanță, de puțin peste poartă.

Dacă în prima repriză jocul prestat de alb-violeți a lăsat loc de interpretări, mitanul secund s-a dovedit a fi un galop de sănătate, după care scorul putea liniștit să ia proporții mai mari decât a luat. Strigătul de luptă l-a dat Goga (excelent astăzi), când s-a luptat pentru o minge la mijlocul terenului și a reușit să-l lanseze pe Magera, scăpat singur cu portarul, dar cehul a finalizat slab și Stelea a respins. În minutul 60 Goga ar fi putut șuta la poartă după o preluare foarte bună, însă a preferat o pasă către Gigel Bucur, trimițând mingea prea în spate pentru vârful timișorean. Același Goga s-a dovedit esențial în crearea golului trei cinci minute mai târziu, când a cules o minge după un corner lung al lui Karamyan și a recentrat-o pe capul lui Magera, care nu a mai iertat! Meciul s-a liniștit apoi până în minutul 80; atunci, Karamyan s-a aflat într-o poziție bună de șut, dar a trimis destul de slab, pe lângă poartă. După trei minute avea să vină și golul patru, faza pornind de la centrarea lui Bădoi care a fost retrimisă către Magera de Parks, iar cehul și-a trecut în cont prima dublă în culorile alb-violet! Stancu ar fi putut înscrie și el, dar după o preluare perfectă nu a mai avut forța de șuta periculos, iar prima ocazie de gol a oaspeților a venit în minutl 90+3, Surdu șutând de la marginea careului, doar pentru a-l evidenția pe Pantilimon. Fluierul final a consemnat cea mai categorică victorie a Politehnicii în acest tur, o victorie pe măsura prestațiilor constant bune din acest tur de campionat.



Pe lângă faptul că alb-violeții au evoluat convingător odată ce au preluat frâiele partidei, trebuie remarcat jocul impresionant al lui Goga, care a profitat din plin de șansele ce i s-au oferit și ne-a convins pe toți că merită un loc în primul unsprezece. În mod oarecum comic, mă plângeam în minutul 25 că Magera și Karamyan sunt lamentabili, ca apoi să primesc trei palme pentru nerușinarea mea din partea celor doi. Țin însă să critic prestația lui Karamyan, care în afara de gol nu a făcut absolut nimic - dar e ceva ca atunci când joci foarte slab să reușești să marchezi. Magera a avut și problema arbitrajului, căci fiecare duel mai fizic era flueiart, astfel că cehul a fost frustrat în repetate rânduri. În rest, echipa a jucat bine, cu plusuri pentru Alexa și centrul apărării, și un minus pentru Latovlevici, pe a cărui flanc s-au desfășurat mai toate fazele periculoase ale oaspeților, cu precădere în prima repriză.



Oricum, Uhrin a primit victoria pe care o merita din partea jucătorilor, iar tot ce ne-a rămas acuma este să așteptăm noile invenții critice ale lui iancu. Totuși, trebuie să remarc, dulce este răzbunarea, văzând cum favoritul patronului Politehnicii a plecat umilit de la Timișoara.



Poli: Pantilimon (6,5) - Bădoi (6), Luchin (6), Cisovsky (6), Latovlevici (5,5) - Stancu (5,5), Alexa (6,5), Magera (6,5), Art. Karamyan (5,5) - Goga (6,5), Bucur (6)



Au intrat Parks (6), Rusici și Arm. Karamyan, înlocuindu-i pe Bucur, Art. Karamyan și Goga.





Autogol Voicu (min 19):







Gol Karamyan (min 28):







Gol Magera (min 63):







Gol Magera (min 83):







--------------------------------



Lob Stancu (min 37):







Șut Goga peste (min 44):







Ratare Magera (min 50):







Ratare Karamyan (min 80):



0 Comments