Dacă vom continua în această manieră, nu cred să mai dureze mult până ce vom dobândi porecla zidul de fier - sau ceva asemănător. Nu știu ce să zic, echipele românești fac un anti-joc destul de iritant în Europa, iar văzându-ne în această seară mă gândeam la suferințele noastre cu Astra. Dar cam acolo se termină paralela, căci una e să te aperi cu Ajax, pe Amsterdam Arena, alta să te aperi în fața unei echipe obosite, la Buzău.
Gazdele ne-au luat tare de la început, Panti fiind pus la încercare, dar portarul nostru a respins. Alexa ar fi putut avea noroc cu un șut degajat înspre poarta lui Stekelenburg, care nu a fost tocmai sigur pe el la reținere, însă ar fi fost nevoie de o mare gafă ca un asemenea balon să găsească plasa "olandeză". Alb-violeții s-au apărat cuminți până prin minutul douăzeci, când Ajax a apăsat iarăși pe acelerație și a creat nițel haos în careul nostru: mai întâi Panti a fost la post, iar apoi mingea scurs de puțin pe lângă. Ritmul meciului a rămas neschimbat și au mai trecut alte douăzeci de minute până la prima ocazie reală a alb-violeților, când Bucur a centrat în fața porții pentru Parks, însă costaricanul nu a ajuns în timp util la minge. Lovitura putea fi dată în prelungiri, la o scăpare de doi contra unu a atacanților noștri, dar același Parks nu a reușit să-l servească bine pe Bucur, iar faza s-a stins.
Cea mai mare șansă de gol pentru Poli a venit în debutul reprizei secunde, mingea circulând de la Bourceanu spre Goga, iar Stekelenburg a avut de furcă cu șutul ultimului. De aici încolo toate drumurile au dus la poarta lui Panti, mai ales după ieșirea lui Parks. Din fericire, Mera și Nibombe au fost perfecți, iar Bonfim și Artiom s-au achitat bine de sarcini - mai ales brazilian. Toate centrările au fost prinse cu siguranță de Pantilimon, precum a fost cazul la multe din nenumăratele lovituri de colț, dar în rest, numai câteva șuturi de la distanță i-au dat emoții portarului nostru - al lui De Jong a fost cel mai periculos, însă nici el n-a putut marca. Poli n-a mai respirat în atac și nu a mai reușit să țină mingea, căci nici Bucur, nici Goga nu au putut colecta și proteja degajările din apărare așa cum o făcuse Parks. Până la urmă n-a contat, căci Ajax nu a fost suficient de inventivă, iar zidul de fier a ținut un egal, vorba vine, eroic.
Este clar că ne confruntăm cu limitări severe când discutăm despre jocul de construcție, însă e greu de crezut că s-ar putea obține mai mult cu lotul actual. S-a dovedit din nou că atunci când ne apărăm aglomerat, Nibombe este perfect, dar astăzi a fost cel puțin egalat togolezul de prestația ilustră a lui Mera. În rest, toată echipa a muncit mult, până și Curtean recuperând câteva mingi, dar lipsa curajului în anumite momente și imprecizia în execuție în altele au făcut ca ofensiva noastră să fie destul de sterilă. Dar e bine - unii ar spune chiar fantastic -, căci am plecat neînvinși de pe unul din lăcașurile fotbalului mondial. Trebuie să însemne ceva.
Bravo Poli!
Poli: Pantilimon (7) - Bonfim (6,5), Mera (7), Nibombe (7), Art. Karamyan (6) - Goga (6), Alexa (6,5), Bourceanu (6,5), Curtean (5,5) - Bucur (5,5), Parks (6)
Schimbări:
Stancu (5,5) pentru Parks (min 59)
Ionescu (5,5) pentru Curtean (min 66)
Poparadu pentru Goga (min 83)
P.S. Ce arbitraj liber, aproape de necrezut.
1 Comments
Mi se pare ca jocul combinativ a crescut, si mai poate creste. Mai ales in atac unde prea ne precipitam si ne pierdem concentrarea. Tot cu corpul aplecat si numai inainte, cand mai bine ar fi sa te opresti sa astepti intariri. Cred ca aici are ce imbunatati Sabau. La fel, eu as vrea mai multe suturi de la distanta, ma gandesc la Goga si Curtean, dar daca Bucur si Parks o tin doar in sprinturi, nu au cum sa apara si ei la finalizare prea des. Punctul nostru forte au fost recuperarile. Au fost niste faze cum n-am vazut niciodata. Uneori olandezii aratau ca niste bufoni la cate pase au pierdut. (Numai uneori, ce-i drept) Ai dreptate cu arbitrajul. Chiar ma gandeam la un moment dat ca nu am auzit in viata mea de central, dar ca acest meci il va face mare. Un meci superb per total.
ReplyDelete