Punctul minim

Știu că nu este o temă care să țină strict de Poli și că, de regulă, am evitat asemenea polemici, dar mă gândesc că în acest moment, starea de fapt a depășit faza în care mai putea fi definită drept "o polemică".

Fotbalul românesc este sub un asediu constant din partea incompetenței și a lipsei de profesionalism. De douăzeci de ani, două figuri monstruoase contribuie de sus la distrugerea sistematică a acestui sport, astfel că situația în care s-a ajuns nu ar trebui să ne mire. Din momentul în care fotbalul a fost împrumutat de la suporteri la finanțatori, era clar că pentru România acest lucru nu poate însemna decât o decădere absolută în abisul celor mai întunecate coșmaruri. Deși nu consider că abordarea sportului ca o afacere este neapărat o abordare greșită, cert e că orice idee transplantată de afară în țară, nu poate exista decât în urma unui proces de adaptare. Adaptarea la realitățile românești este un proces sinistru, dacă stăm să ne gândim că cei care definesc contextul sunt figurile sus menționate. Implicit, s-a creat rapid un cerc vicios, în care interesele și șantajele sunt la ordinea zilei, ele fiind depășite ca prezență doar de actele demagocice ale indivizilor care joacă acest joc.

Argumentul că fără ei fotbalul românesc nu ar exista este măcar parțial fals, fiindcă atunci când vorbesc despre "ei", se echivalează cu întreaga clasă a afaceriștilor din țară. Ceea ce au toți acești actori în comun este o potență financiară superioară majorității, pe care tot ei se grăbesc să o catalogheze drept un pilon al dezvoltării acestui sport. Am acceptat cu toții această evaluare, fiindcă ea pare evident corectă, dar am neglijat importanța pe care o are priceperea în acest joc financiar. Iar astăzi am recoltat ceea ce am sădit, eșec pe toate fronturile, un eșec ce își are sursa în atitudinea deplorabilă ce a baricadat practic întreg fenomenul fotbalistic, de la juniori la mass-media, într-un cimitir.