De la agonie la extaz nu e drum lung, se pare. Alb-violeții au reușit să-și revină remarcabil de la umilința suferită etapa trecută și au încheiat anul, ca mai niciodată am impresia, cu o victorie nesperată! "Consecvența" lui Boldea s-a dovedit decisivă, acesta reușind să marcheze la unicul șut pe poartă trimis de către Poli. Dar când e suficient, e suficient.
Vom admite de la început că oaspeții au avut șansele mai mari de a-și tranșa acest meci. Chiar dacă în mare prima repriză a fost echilibrată și fără oportunități semnificative, a fost nevoie de două intervenții ale lui Pap, una la un corner și una la un șut din unghi, ca scorul să rămână egal. Noi am forțat mingile spre Szekely, fără mare succes, iar atunci când ni s-a arătat câte o incursiune cu mingea la picior de la mijlocul terenului, a lipsit inspirația ultimei pase. Altfel, clujenii au mai testat oarecum poarta de la distanță, însă fără a pune în pericol poarta lui Pap.
Mitanul secund a părut mai acut sub dominarea oaspeților. O deviere a lui Scutaru a trimis mingea în corner la un șut amenințător din minutul 48, iar în următorul sfert de oră am stat ca pe ace. Culminarea acestei dominări a avut loc între minutele 60-64, când întâi Maftei a trimis cu capul de lângă Szekely și mingea a lovit bara și apoi Pap a respins remarcabil la un șut din interiorul careului, înainte ca Deac să împingă mingea în poartă - din ofsaid. Au urmat patru schimbări în următoarele momente, jocul pierzându-și din intensitate. Și a venit minutul 76: corner Poli de pe dreapta, mingea respinsă ajunge la Boldea, acesta își pregătește trăgaciul, îi dă drumul și marchează! Clujenii s-au arătat surprinși de gol, nereușind să treacă într-o altă viteză. Dacă Bărbuț izbutea să gestioneze mai bine două faze în următorul sfert de oră, am fi avut cu siguranță oportunitatea de a ne dubla avantajul, dar mai important este că cei de la CFR nu au mai pus pericol mare la poarta lui Pap, ba au rămas și în zece, și după trei minute tensionante de prelungiri, punctele au fost sigilate în vistieria Politehnicii.
Așadar, încrederea lui Șunda a fost răsplătită pe deplin. Boldea, cam de nicăieri, a făcut un meci remarcabil, și nu o spun doar fiindcă a marcat golul decisiv - a muncit considerabil și a reușit mai multe execuții tehnice deosebite. La fel de important a fost aportul revenitului O. Petre, atotprezent, care a disciplinat echipa și a protejat apărarea închizând spațiile. După două prestații de uitat, Scutaru a fost la înălțime astăzi, în vreme ce Petrovic s-a descurcat bine în a-l înlocui pe Șeroni. Flancurile puteau face mai mult, Nohai fiind depășit îngrijorător în câteva rânduri, dar nici căderea lui Bălace la faza soldată cu parada lui Pap nu mi-a plăcut. La mijloc îl apreciez pe Gorobsov din nou, a cărui tehnicitate este mai mereu un deliciu vizual, însă aș dori pe viitor să își utilizeze cu mai mult folos pasele/lansările - nu de alta, dar are cu ce. Trandu nu m-a impresionat, evidențiindu-se doar cu un șut deviat de la marginea careului și o minge pasată adversarilor care au fost aproape de a ne taxa cu un gol. Îl mai menționez pe Szekely, a cărui eforturi mi-au plăcut, chiar de au fost lipsite de prea mult succes.
Finalmente, un mare bravo i se cuvine tânărului nostru portar Pap, providențial în cel puțin două rânduri și sigur în rest. Tot așa!
Îmi declar de pe acuma speranța că Șunda va rămâne la echipă - pur și simplu fiindcă merită. Lipsa rezultatelor a fost circumstanțială, căci jocul a crescut mult în calitate, și în general aș spune că a obținut punctele pe care trebuia să le obțină. Sper să înțeleagă toată lumea că fără răbdare este imposibil să construiești ceva durabil. Sună a clișeu, dar nu degeaba sună a clișeu, ci fiindcă e adevărat.
Bravo Poli!
Poli: Pap (7) - Nohai (5,5), Petorivc (6), Scutaru (6,5), Bălace (5,5) - O. Petre (6,5) - Popovici (5), Gorobsov (6), Trandu (5), Boldea (7) - Szekely (5,5)
Schimbări:
Bărbuț (5,5) pentru Popovici (min 45)
Nanu pentru Trandu (min 67)
Poparadu pentru Boldea (min 81)
1 Comments
Un balon de oxygen sau mai bine zis un aerostat de sperante pentru retur.Echipa joaca mai bine .Se cunoaste stilul SUNDA compact,grupat joc de echipa.Antrenorul nostru trebuie sa ramana.Cu o pregatire serioasa la iarna mai ales fizica si cu intariri la nivel de fundasi laterali in primul rand ne putem clasa in primii zece.Oricum echipa cu multi jucatori veniti direct din liga 3 merita toate felicitarile.
ReplyDelete