În acest context mă amuză amar declaraţia lui Robu cum că timişorenii nu vor investitor privat la Poli. Evident, nu pot vorbi pentru nimeni în afara persoanei mele, dar trebuie să existe o cale de mijloc între a avea o echipă complet politizată şi expusă criticilor de cele mai multe ori juste din acest motiv şi o echipă expusă manipulării externe.
Închei aici paranteza aceasta de început şi tranziţionez la tema zilei, tot una care naşte păreri diferite în numeroasele capete ale dragonului, anume cum se prezintă cei trei antrenori care au condus Politehnica în acest an. Comparaţie între ei este una dificilă, căci diferenţele nu sunt vizibile în cifre - fapt confirmat şi prin acumularea aceluiaşi număr de puncte în tur, precum în retur. Cel mai ironic este că dacă ne uităm izolat pe cele două clasamente (tur-retur), în ambele suntem peste linie!
Alături de Andrei am segmentat puţin rezultatele şi le-am structurat grafic. Astfel, ne-am uitat la punctele obţinute cu echipele clasate de la locul şapte în sus în clasamentul final, respectiv la cele obţinute cu restul echipelor de către fiecare antrenor. Limitarea la această abordare stă în faptul că anumite cluburi au avut feţe complet diferite între tur şi retur, cum ar fi cazul celor de la Pandurii, Gaz Metan, U Cluj sau Oţelul. Dar o acceptăm ca atare şi ne uităm la cifre.
Nu trebuie să ne reamintim cât de bine a început acest sezon. Dar a început bine şi Velcea a avut un merit important în acel debut, reuşind să monteze echipa pentru Liga 1 cu un spirit de disciplină. Esenţială a fost redescoperirea lui Szekely, care a devenit cel mai important om în acele prime etape ale sezonului, dar din păcate nu a mai ţinut pasul după plecarea lui Velcea.
Totul a luat o turnură negativă în urma eşecului de acasă cu Botoşaniul, când am primit gol la unicul şut pe poartă. A urmat înfrângerea injustă de la Braşov, cu golul marcat din ofsaid în prelungurile partidei, meciul echilibrat, dar pierdut de la Vaslui şi paşii greşiţi acasă cu Viitorul şi Corona, între care am pierdut în deplasare cu Steaua - şi gata a fost pentru Velcea.
Uitându-ne acuma la rezultate, pare de neînţeles cum de cineva a decis demiterea lui Velcea, care avea toate meritele de a aduce echipa în Liga 1 şi a consolida un unsprezece decent pentru acel nivel. Dar era o realitate că Poli arăta rău deja, se adunaseră şase rezultate negative la rând cu un singur gol marcat şi obiectivul declarat era clasarea în primele zece locuri. În plus, Velcea a părut destul de inflexibil, cramponându-se într-un joc defensiv care în mai multe rânduri nu i-a ieşit, consecinţa fiind înlocuirile efectuate încă din prima repriză pentru a corecta respectiva inflexibilitate tactică.
Şunda a avut parte de un mandat curios. Practic fiecare meci putea fi câştigat sau pierdut în aceeaşi măsură - victoriile cu U Cluj, Oţelul şi Gaz Metan au fost la limită nu doar pe tabelă, ci şi ca joc. Înfrângerile cu Pandurii, Astra, Ceahlăul, Concordia, Botoşani şi FC Braşov puteau liniştit să nu aibă loc. Rămân victoria frumoasă cu CFR Cluj, înfrângerea spinoasă cu Dinamo şi unul din primele meciuri care a evidenţiat cât de teamă ar trebui să ne fie de finalul de sezon - egalul de acasă cu Săgeata Năvodari, în ciuda unei superiorităţi numerice prelungite.
Marea povară-vină pe care o poartă Şunda este a pregătirii deficitare de iarnă, respectiv a aducerii unor jucători care n-au contribuit cu mai nimic la jocul echipei. E drept că majoritatea deciziilor au fost luate de conducere, dar mă gândesc la fotbalişti precum Staicu, pentru care Şunda a insistat şi care a prins un singur meci la Poli. Faţa pe care o avea echipa la demiterea sa era una a descumpănirii, mai ales în urma unei noi înfrângeri pe final în faţa Braşovului, într-un meci în care am avut ocazii şi am fi putut să-l tranşăm în favoarea noastră.
Precum te-ai aştepta la un antrenor lipsit de experienţă aflat sub presiunea rezultatelor, Alexa a venit cu un spirit conservator şi cu nebănuit de multă teamă. Învins la debut acasă în unul din ultimele meciuri pe bune jucate de FC Vaslui, a avut şansa redresării morale a echipei după victoria de la Voluntari şi excelentul egal obţinut acasă în faţa Stelei. Dar a mers cu teamă la Corona şi n-a luat decât un punct, când aveam nevoie de trei, iar apoi a fost dejucat de arbitraj şi de condiţia fizică precară a jucătorilor în faţa lui U Cluj. Victoria nesperată şi deosebit de simplă de la Târgu Jiu poate că a relaxat echipa în vederea meciului cu Petrolul, pierdut lamentabil în urma unor greşeli personale grave. Cel mai greu de digerat a fost lipsa de atitudine din meciurile decisive cu Oţelul, în deplasare, şi cu Ceahlăul acasă, când am avut chiar şi doi oameni în plus, dar n-am putut crea ocazii. Căderea de la Giurgiu a înnegrit perspectivele noastre, înainte ca victoria cu Concordia să lase totuşi o impresie de dăruire şi suferinţă în privinţa destinului nostru din acest an.
Care sunt concluziile?
Prima ar fi că nu e înţelept să schimbi antrenorul în mijlocul turului, mai ales dacă zestrea de puncte este una rezonabilă şi nu ai o alternativă absolut deosebită la-ndemână. A doua e că ai nevoie de un antrenor care să aibă un staff mulţumitor în preajma lui şi care să poată spune NU atunci când conducerea îi trimite jucători necorespunzători la echipă. A treia ar fi că nu e înţelept să ceri unui antrenor debutant, oricât fler ar avea el, să schimbe la faţă o echipă în două luni de zile.
În acest context şi părerea noastră: Alexa şi Timofte să continue în liga secundă. Primul, pentru că nu a fost aproape nicio diferenţă în rezultate între el şi ceilalţi antrenori, deşi a avut cea mai ingrată poziţie şi cel mai prost context. Al doilea, pentru că nici n-a apucat să-şi arate abilitatea pentru care a fost adus, anume să controleze fluxul de jucători care ajunge pe la club şi să reorganizeze structura administrativă.
Ne ascultă cineva?
0 Comments