ACS Poli - Unirea Tărlungeni 1:0 (1:0)

Poli și-a făcut viața grea în fața adversarilor de la Tărlungeni, marcând din prima repriză în urma unei faze fixe, însă trecându-și în cont nenumărate ratări din fel și fel de poziții. Astfel, finalul de meci ne-a văzut tremurând pentru cele trei puncte, cu oaspeții în ofensivă, când puteam prea bine să stăm relaxați și să contemplăm confruntarea din Cupă de marți.

Voința noastră de a tranșa partida repede s-a văzut. Prima mare ocazie a venit în minutul 9, când Bărbuț a trecut de un adversar în marginea careului, a centrat central, balonul a poposit în preajma lui Lazăr care a tras puternic și peste. Culmea e că faza plecase tocmai de la fostul jucător al Viitorului. Knesshaw și-a încercat norocul de pe flancul opus în două rânduri, și țin să evidențiez acțiunea din minutul 19, un corner bătut scurt de Lazăr, Kneeshaw face un schimb de pase cu acesta și scapă bine în careu, numai că șutul său trece pe lângă. Același Lazăr s-a evidențiat cu o minge trimisă de la 25 de metri, puțin peste, înainte ca Bălace să-și vadă tirul spre poartă deviat în corner. Golul a sosit în minutul 30, în urma unei libere acordate cam ușor pe flancul drept al atacului nostru. De acolo, Lazăr a centrat, Kneeshaw a rata întâlnirea cu mingea, dar Cânu, bine poziționat, a trimis în poartă. Popescu și-a încercat și el norocul la un corner câteva minute mai târziu, fără a plasa suficient mingea, înainte ca repriza să se încheie cu o ratare deosebită de mare a lui Stavric, care a profitat de alunecarea unui adversar, a pătruns în careu din lateral, șutând până la urmă moale și în plasa laterală, din poziție de unu la unu.

Chinurile la finalizare au continuat după pauză, Bărbuț nereușind să-l lanseze oportun pe Stavric, aflat în poziție ideală pe o contră a lui Poli. Meciul a scăzut în calitate, în special după ce alb-violeții le-au prins de frică oaspeților în urma unei acțiuni în minutul 56, născută dintr-o alunecare în apărarea noastră, faza fiind finalizată din postură de singur cu portarul direct în bară! Arbitrajul a început să devină ușor iritant de aici, după ce oaspeții au scăpat de o eliminare și la noi a început să plouă cu galbene, această fragmentare jucând rolul ei în calitatea ultimei jumătate de oră. În minutul 70 s-a dovedit că nici Szekely nu este mai inspirat ca Stavric, mingea trecându-i printre picioare la o centrare a lui Bărbuț, apoi ocolindu-l la recentrarea lui Kneeshaw de pe celălalt flanc. Englezul ar fi putut face mai bine, cu adversarul său direct aflat la pământ. Cu cinci minute înainte de final, nici Bărbuț nu a știut să profite de o șansă ce s-a ivit la o minge lungă, scăpată de portarul advers, mijlocașul nostru șutând puțin pe lângă din unghi, cu poarta goală, deși avea un coechipier liber în zonă. Baloanele trimise de la distanță de Szekely și Lazăr, ultimul încercând mai multe șuturi fără forță de-a lungul reprizei, nu au pus în pericol poarta adversă, dar în ciuda fazelor fixe de care au beneficiat oaspeții pe final, cam prea aproape de poarta noastră, am ținut de rezultat până la ultimul fluier al centralului.

Așadar, dacă partea plină a paharului este că putem croi multe ocazii, cea mai puțin plină este că le ratăm cu prea mare ușurință. Așa se face că puteam pierde două puncte într-un meci pe care l-am dominat cap coadă, dacă nu aveam șansa acelui șut în bară. Nici Stavric și nici Szekely nu sunt "vulpoii bătrâni" de care am avea nevoie adesea în fața porții, cel din urmă părând în general foarte iritat de-a lungul minutelor petrecute pe gazon. Boldea n-a funcționat prea bine azi, în vreme ce Trandu a părut puțin mai alert după ce a intrat, reușind să-și angajeze colegii din flancuri în câteva rânduri. În apărare, Bălace improvizat pe dreapta s-a descurcat onorabil, asemeni colegilor săi din linia de fund. Poate un plus pentru Neagu, care a muncit mult și în plan ofensiv, pe lângă recuperările reușite în zona sa de teren. Aș mai ține să remarc titularizarea lui Bărbuț, o mutare înțeleaptă și cu folos făcută de către Alexa. Îmi place chiar foarte mult discursul acestuia din urmă.

Mi se par evidente o lipsă de viziune și de cumpătare în fața porții adverse, probleme semnalate și de-a lungul amicalelor disputate în această toamnă. Echipa are forță și pare capabilă să controleze jocul, însă odată cu apropierea finalului de joc și a înșiruirii de ratări, au apărut semne de hazardare și neîncredere care puteau să ne coste. Nu este grav momentan, căci am adunat toate punctele și știm că ne aflăm la început de drum, experiența gestionării unor meciuri precum acesta venind în timp. Dar să nu pierdem asta din vedere.

Bravo Poli!

Poli: Pap (6) - Bălace (5,5), Scutaru (6), Cânu (6,5), Neagu (6) - Popescu (5,5) - Bărbuț (6), Lazăr (6), Boldea (5), Kneeshaw (5,5) - Stavric (5)

Schimbări:

Szekely (5) pentru Stavric (min 55)
Trandu (6) pentru Boldea (min 59)
Popovici pentru Kneeshaw (min 78)

0 Comments