Unirea Tărlungeni - ACS Poli 0:5 (0:3)

Victorie tranșată rapid în această deplasare, cu trei goluri marcate în primele douăzeci de minute, timp în care gazdele au și ratat un penalty. Alexa a trimis doar cinci titulari obișnuiți în primul unsprezece, ceea ce nu ne-a împiedicat deosebit de mult în a face, din nou, scor - chiar cel mai mare scor al sezonului, scor record în ultimii trei ani! Pe deasupra, în repriza secundă au debutat doi tineri ai clubului, Marius Marin (mijlocaș, 1998) și Răzvan Rus (atacant, 1996).

Primul gol a fost marcat în minutul 8, prin Doman, care a convertit un penalty acordat pentru henț. Era deja 2-0 în minutul 14, grație unui efort personal al lui Popovici, vârful de astăzi driblând doi jucători înainte să-l depășească și pe portarul advers. Tărlungeni a beneficiat de un penalty cinci minute mai târziu, Bocșan fiind sancționat în urma unui duel în careu, însă Smaranda a parat execuția lui Dâlbea. Popovici a tranșat în mare jocul în minutul 22, când și-a trecut în cont dubla la capătul unei faze asemănătoare cu cea de la primul gol, finalizată cu șut în stânga lui Niczuly.

Restul primului mitan și mare parte din repriza secundă au fost mai liniștite, dar apoi Poli a început să forțeze în ultimul sfert de oră și acest lucru s-a văzut: Melinte, Popovici și Rus au avut șanse bune de a marca, înainte ca Rody să-și treacă în cont primul gol al sezonului. Era minutul 83, centrarea i-a aparținut lui Popescu și Rody a înscris cu capul, din șase metri! Cireașa de pe tort, Popovici și-a trecut în cont tripla la chiar ultima fază a jocului, cu o execuție din liberă, care a mers pe sub zid și mingea a poposit unde-i este locul - în poarta adversă.

A fost, așadar, o victorie lejeră, în ciuda menajării unui mare contingent dintre titulari. Singurele aspecte mai puțin pozitive sunt accidentările lui Belu (entorsă) și Doman, ambii înlocuiți pe parcursul jocului. Popovici, cu tresărirea pe final de sezon, de fapt primul meci după multă vreme în care a avut ocazia să joace, a făcut ceea ce nu mai reușise niciun alt jucător din era ACS: să marcheze trei goluri într-un meci. Ne rămâne să sperăm că atât el, cât și ceilalți jucători, își vor menține apetitul pentru goluri în ultimele două jocuri, în special cel de acasă cu CS Mioveni, cu care ocazie să putem sărbători împreună finalul acestui sezon - statistic, cel mai bun din ultimii ani! Alexa are șansa să consolideze acest "titlu", timp în care clubul ar face bine să desemneze oficial noul manager. Stanciu, prezent astăzi la Tărlungeni, pare să fi revenit în pole position.

Bravo Poli!

Poli: Smaranda - Belu, Melinte, Bocșan, Bălace - Popescu - Trandu, Doman, Boldea - Popovici, Rody

Schimbări:

Neagu pentru Belu (min 20)
Marin pentru Boldea (min 45)
Rus pentru Doman (min 52)

0 Comments