Suferință considerabilă astăzi în ultima jumătate de oră, cu alb-violeții istoviți rău și presați intens de oaspeți, de așa o manieră că egalarea sosită pe final a părut previzibilă. Asta după ce Elek a deschis scorul în minutul 57, la capătul unui debut bun de repriză, dar odată cu avantajul de pe tabelă, a devenit evident blocajul psihic/fizic care a condus la deznodământul deja știut. Plusul zilei este clar Croitoru, care a arătat nivelul de determinare și efort pe care l-am dori de la toată echipa - dar preferabil pe parcursul a nouăzeci de minute, nu până în minutul 70.
Așa cum ne-am cam obișnuit, prima repriză a lăsat de dorit. Poli a avut o bună șansă în minutul 13, după un efort admirabil al lui Bărbuț, Goga a preluat bine centrarea, dar din unghi a șutat, voleu, în plasa laterală. Ambele formații au părut să nu insiste prea tare - excepție Croitoru, atotprezent - și drept urmare șansele au lipsit. Doar pe final de repriză, minutul 43, oaspeții au fost foarte aproape de gol, când o liberă de pe stânga a fost deviată de un jucător al oltenilor, Kirschstein intervenind providențial.
A doua repriză a arătat mai bine ca fotbal, dar pentru ambițiile noastre ofensive, jocul a părut terminat după gol. Presiunea până atunci a fost însă evidentă: mai întâi Goga a șutat din marginea careului, dar mingea a trecut peste; apoi Elek a fost găsit la capătul unui corner bătut scurt, a trimis cu capul din poziție incomodă, pe lângă; același Goga a șutut bine în minutul 54, portarul prinzând în doi timpi, după care a căzut și deschiderea scorului. O liberă acordată puțin ciudat la prima impresie în flancul drept (fault la Bărbuț), a fost bătută lung de Croitoru, l-a găsit liber pe Melinte la colțul lung, acesta a recentrat/trimis cu capul spre poartă, iar Elek s-a aruncat, asigurând că mingea-și găsește ținta! De aici s-a cam rupt filmul. Echipa a părut obosită, ruptă și fără multă vlagă. Ca ocazie, am mai legat doar una, când în minutul 67 Croitoru a fost deschis în dreapta de Bărbuț, a centrat prin fața porții, Bălgrădean n-a ajuns la balon, dar nici Elek nu a reușit să se întindă, să-l împingă în poartă. În schimb craiovenii au fost mai mereu sus și au beneficiat de multe faze fixe, dominând autoritar după ieșirea lui Croitoru. Șanse au avut trei, toate din afara careului: o liberă executată de Mateiu, a cărui șut pare a fi de regulă năprasnic, Kirschstein a respins - era minutul 62; un minut mai târziu, alt șut al aceluiași jucător, portarul nostru a fost acrobatic și a scos în corner; finalmente un alt șut din liberă, minutul 83, dar din nou Kirschstein a prins cu multă încredere balonul. De fapt, doar o dată portarul nostru a ratat intervenția, dar atunci D. Popescu a fost acolo să salveze golul. Devenise evident că apărarea noastră e lentă, atunci când atât Nuno Rocha, cât și Ivan au fugit mult mai iute decât Luchin &co. Nici în fața n-am stat mai bine, singura minge interesantă lansată de Zicu spre Rufino fiind racolată de un fundaș advers, care își începuse cursa din spatele vârfului nostru. Tocmai o astfel de fază a semnat preludiul de la gol: minge lungă în flancul drept, Luchin cumva n-a reușit să respingă decât în corner, presat de Ivan. La corner, Craiova bate scurt, nimeni nu e în zonă (Zicu doar undeva departe), astfel că centrarea e trimisă cu timp și spațiu, zboară spre colțul lung, iar Melinte reacționează târziu și nu izbutește o degajare. În schimb, Rocha îi suflă balonul și înscrie din apropiere, cu Belu spectator. Nicio șansă până la final, oboseala făcându-se puternic simțită, deci scorul a rămas acesta, un egal sec.
Nu vreau să întru în prea multă polemică acuma. Per ansamblu echipa a fost rezonabilă, chiar dacă lipsită de scânteile creativității. A dezamăgit și ne-a costat lipsa condiției fizice, precum și înlocuirile neinspirate ale lui Alexa. Bărbuț, evident sleit încă de prin minutul 60, a fost lăsat în teren, într-o naivă speranță a unei contre. Bine, contră, dar nu cu Bărbuț plasat adânc în flancul drept. Introducerea lui Rufino a fost bizară, mai ales că Elek a rămas în teren - mult mai potrivită mi s-ar fi părut intrarea lui Curtean, dintre cei aflați pe bancă. Și cea mai debusolantă înlocuire a fost tocmai introducerea lui Zicu, care n-a intrat de fel în joc, singurul său aport fiind niște învârteli pe loc cu trei adversari în jur. Problema, dincolo de altceva, a fost ruperea echipei în două, căci indiferent de câte ori balonul ajungea la Zicu, Rufino sau Bărbuț, aceștia nu aveau mai nicio șansă de a continua cu cineva, nimeni din linia de mijloc nefiind dispus să intre în jumătatea adversă. Faptul că nici după egalare acest lucru n s-a schimbat, denotă carențele deja numite.
Aș mai adăuga doar că a fost inspirațional să urmăresc evoluția lui Croitoru, care a făcut spectacol nu atât prin joc, cât prin rolul asumat de dirijor, violonist și ascultător, căutând să-și motiveze coechipierii, să mobilizeze publicul și să aplaude deciziile corecte ale arbitrilor. Ca și calitate, mai are de lucrat până să se lege la jocul nostru - sau, mai degrabă, să închege un joc în jurul său. Dar, oricum, promite.
Alexa, deja sub tot mai serioasa amenințare a demiterii, trebuie să facă un pas înainte și să caute alte soluții dincolo de rotația continuă a primului unsprezece. E frustrant să vezi că atunci când se termină cu gafele personale, reiese alt neajuns să ne coste puncte, și mi-e greu să zic cât din ultima jumătate de oră a fost cauzat de factori psihici și cât de factori fizici. Oricum ar fi, nu e bine. Dar la fel de clar mi-e că a-l înlocui pe Alexa doar de dragul de-a o face ar fi o eroare - în lipsa unei alternative clar superioare, e prea devreme pentru așa ceva. Un plus de maturitate, venit de la un antrenor cu experiență, ne-ar putea ajuta să sortăm prin pleiada de jucători aduși, dar avem nevoie și de un formator de echipă. Unde găsești așa ceva pe marginea drumului?
Poli: Kirschstein (6) - Belu (5,5), Melinte (5,5), Luchin (5,5), Popescu (6) - Artean (5,5), Llorente (5,5) - Bărbuț (6), Goga (5), Croitoru (6,5) - Elek (6)
Schimbări:
Zicu (5) pentru Goga (min 58)
Sarmov pentru Llorente (min 66)
Rufino pentru Croitoru (min 74)
1 Comments
Excelent punctat, ca de obicei
ReplyDelete