Dumbrăvița - Poli II 5:3 (0:3)

N-am învățat nimic - mai ales eu, care am plecat din nou la pauză, după ce plecasem la pauză și în etapa trecută. Atunci conduceam 3:1, s-a terminat 3:3, dar acuma am dat-o serios în zona crepusculară. Și asta după o primă repriză relativ liniștită, în care s-au văzut slăbicuni, dar gazdele n-au avut numeroase ocazii - gazde care au jucat cu nume precum Paleacu, Bălace și Nohai.


Cu un prim unsprezece populat de fețe mai cunoscute, precum Lazăr, Totic și Golda, aveam de ce să sperăm la mai mult ca în ultimele etape - deși ne-au lipsit în continuare piese importante (Fridrich, Sturz, Mailat, Sorescu, Sîntean), în vederea ultimei etape de Liga 1. În aceste condiții, flancul nostru drept a părut vulnerabil încă de la debut, iar Dumbrăvița ar fi putut profita în primul minut al jocului, însă finalizarea de la marginea careului a trecut peste. Deși aveau să mai fie incursiuni pe flancurile noastre, Rusu urma să fie chemat serios la datorie doar în ultima fază a reprizei. Până atunci, în minutul 4 am văzut un șut moale al lui Golda din marginea careului, după ce acesta făcuse un un-doi frumos cu Ochea în prealabil pentru a ajunge în poziția de șut. Două minute mai târziu, Ochea aleargă după o lansare în adâncime a lui Potocianu, este tras evident de tricou și se dă penalty - Postolache bate plasat, în dreapta portarului, pentru a deschide scorul. Șansa de doi-zero a avut-o Golda în minutul 10, după ce primise o pasă de la adversar în puțin peste douăzeci de metri, iar șutul său la colțul lung a ciupit bara, înainte de a ieși în aut de poartă. Avea să ne distanțăm la următoarea ocazie, în minutul 21, la capătul unei acțiuni în care mingea a circulat elegant de pe flancul drept spre flancul stâng, l-a găsit pe Gînju în careu, acesta a driblat nereușit, însă mingea i-a rămas la picior, și jucătorul de bandă nu a mai iertat cu un șut plasat la colțul lung. Jocul e liniștit în continuare, pe fondul unei călduri neplăcute de după-amiază, iar gazdele nu par să reușească mai nimic. Desprinderea (aparent) definitivă am dobândit-o în minutul 41, Golda obținând o liberă puțin în afara careului, lateral dreapta în direcția noastră de atac, iar Postolache a executat elegant, peste zid și departe de portar. Vâlvătaia Dumbrăviței a fost un șut/centrare din stânga porții noastre, la chiar ultima fază a reprizei, minge pe care Rusu a respins-o pe colțul scurt.

Situația părea clară. "Stupefacție" cred că e un cuvânt bun ca să descrie ce am simțit când am aflat scorul final, nu doar datorită întoarcerii incredibile, ci și fiindcă prea puține lucruri o anunțau în prima parte. Nu cunosc detalii, dar voi completa datele de statistică în momentul în care le am, pentru a avea o cronică aproximativ rotundă. Mi-e greu să fac alte comentarii în aceste condiții, și oricum cred că aș prefera să mă abțin.

Mâine (astăzi) vom vedea la lucru jucătorii care au dus greul la echipa secundă în acest sezon într-un cadru foarte diferit pentru ei. Va fi foarte interesant de urmărit cine prinde primul unsprezece și cum se va prezenta echipa. Adversarul este redutabil și motivat, deci știm ce ne așteaptă.

Poli: Rusu - Sporin, Lazăr, Postolache, Totic - Codrean, Potocianu, Strein, Gînju - Ochea, Golda

Au mai intrat: Pădurariu și Kokora

0 Comments